Fecioara Maria, după numele său „împărăteasă” prealăudată, a fost rodul multor rugăciuni fierbinţi pe care părinţii ei, Ioachim şi Ana, temători de Dumnezeu, le-au adresat Ziditorului a toate. Cu timp înainte, drept recunoştinţă, au promis, că mult doritul rod aşteptat la bătrâneţe, îl vor închina Domnului.
Ioachim şi Ana descindeau din neamul lui David şi vieţuiau în Nazaretul Galileii. Când Fecioara Maria a împlinit vârsta de trei ani, părinţii ei au dus-o la Ierusalim, spre a-şi împlini făgăduinţa, da a o închina Domnului. Ea era însoţită de fecioare, cu făclii aprinse, căci – potrivit Scripturii – „celor drepţi, Domnul le străluceşte ca lumina în întuneric” (Psalm 112, 4) şi „Tu, Doamne, binecuvântezi pe cel drept şi-l înconjuri cu bună plăcerea ta, cum
l-ai înconjura cu o pavăză” (Psalm 5, 13).
Sosind la uşa templului, cu multă cucernicie şi cu credinţă, fericita Ana i s-a adresat preotului Zaharia, cerându-i să o primească pe această fiică nevinovată, roadă a pântecului ei, pe care a dobândit-o prin rugăciuni, cu multă frângere de inimă, cu lacrimi amestecate.
I-a cerut să o aşeze în casa Domnului, că Lui i-a făgăduit-o. Dumnezeu s-a milostivit şi faţă de ea ridicând de deasupra sa hula norodului.
Preotul Zaharia a ascultat cu toată atenţia cuvintele acestei mame şi a privit cu căldură asupra Preacuratei Fecioare, minunându-se şi cu mare bucurie a primit-o. Degrabă, preotul a deschis uşa templului, pentru ca Fecioara să intre, spre a locui într-însul.
Cu adevărat, David, cu înţelepciune a gândit, de asemeni şi Solomon, care a ridicat locaşul de închinare, învrednicindu-se a cunoaşte cu ochii gândului lor, sublima demnitate a Fecioarei. Adevărul celor proorocite s-a vădit acum şi – ca urmare – trebuie să se ridice umbra, căci „slava templului de pe urmă va fi mai mare decât a celui dintâi, că în locul acesta voi sălăşlui pacea – zice Domnul Savaot” (Agheu 2, 9). În templul al doilea a intrat Preacurata Fecioară spre a pregăti lăcaş lui Iisus Mântuitorul lumii.
Preacurata Fecioară Maria a intrat în Sfânta Sfintelor, căci ei i se cuvenea să audă tainele cele ascunse şi preaslăvite ce s-au grăit în cămările cereşti, că ea va naşte pe Ziditorul lumii. I s-a încuviinţat să intre, căci ea avea să devină mijlocitoarea mântuirii neamului omenesc, închinându-şi astfel întreaga viaţă lui Dumnezeu. În locul cel mai ales a intrat, căci ea a fost rânduită mai înainte de veci, spre a se hrăni cu hrană cerească, trimisă fiindu-i ei prin îngerul Domnului.
„Astăzi, în Biserica lui Dumnezeu, luminat Fecioara se arată şi pe Hristos tuturor mai nainte vesteşte” (troparul sărbătorii). „Astăzi, în Biserică se aduce Fecioara cea cu totul fără prihană, întru sălăşluirea Împăratului a toate, Dumnezeu. Astăzi, sfinţenia cea preacurată, ca o pruncă de trei ani, se aduce în Sfânta Sfintelor” (la Hvalite). „Îngerii, văzând intrarea celei prea curate, s-au mirat, cum Fecioara a intrat în Sfânta Sfintelor. Cu adevărat, mai presus decât toţi eşti Fecioară curată; deci ca de un sicriu însufleţit al lui Dumnezeu, nicidecum să nu se atingă mâna necredincioşilor” (irmosul sărbătorii). „Stăpână, dumnezeiască mireasă, venit-ai în biserica Domnului, să te hrăneşti ca o sfinţită în Sfânta Sfintelor. Atunci Gavril trimis a fost la tine, la cea cu totul fără prihană, aducându-ţi ţie hrană. Toate cetele cereşti s-au minunat, văzând pe Duhul Sfânt întru tine sălăşluindu-se” (stihoavna).
Gânduri alese a exprimat preotul Zaharia şi la adresa de Dumnezeu dăruiţilor Ioachim şi Ana, care s-au învrednicit a fi părinţi preasfintei prunci, care este „acoperământul goliciunii strămoşilor, oglinda proorocilor şi izbăvirea lumii” (Antim Ivireanul, Didahii, Bucureşti, 1983, p. 39-40).
Sf. Ap. Pavel arată despre cortul dintâi, al vechiului legământ, că este icoană pentru timpul lui de faţă. Despărţită de Sfânta, era Sfânta Sfintelor, unde era tămâietorul de aur şi sicriul legii, în care era: năstrapa (cană) de aur cu mană, toiagul lui Aaron ce odrăslise şi cele două table ale legii, date de Dumnezeu prin Moise, pe muntele Sinai. În Sfânta Sfintelor, intra numai arhiereul, o dată în an şi nu fără sânge, pentru sine însuşi şi pentru păcatele poporului (Evrei 9, 1-9).
Arhiereul a aşezat-o pe Preacurata Fecioară în Sfânta Sfintelor. Acolo a rămas ea timp de 12 ani, pentru ea desfăşurându-se acest timp în curăţenie şi sfinţenie, prin rugăciune şi post, lucrând şi citind Scripturile. A ajuns să cunoască profeţiile despre venirea pe pământ a lui Mesia, Fiul lui Dumnezeu.
Tradiţia arată, că Fecioara Maria s-a îndeletnicit şi cu lucruri de mână, pentru trebuinţele templului, probabil sub îndrumarea femeilor care se închinaseră serviciului de la templu (Popovici E. Istoria bisericească universală, vol. I, trad. de A. Mironescu, ed. a II-a, Bucureşti, 1925, p. 200-201).
În răstimpul de 12 ani, cât a vieţuit Fecioara Maria în templu, părinţii ei înaintaţi în vârstă fiind, chemaţi au fost de Dumnezeu la sine şi astfel Preacurata Fecioară a rămas orfană. La vârsta de 15 ani, discutându-se asupra căsătoriei ei, a apărut protestul categoric al Fecioarei, care ştia despre sine că era închinată lui Dumnezeu pentru întreaga viaţă. Recurgându-se la un procedeu adecvat, s-a ajuns a o logodi cu teslarul Iosif, din Nazaret. Iosif era mai în etate, drept şi temător de Dumnezeu şi era rudenie apropiată a Fecioarei Maria. I s-a oferit astfel Preacuratei Fecioare un ocrotitor care să o ajute. În faţa oamenilor, Iosif era ca un logodnic, iar în faţa Părintelui ceresc, ca un tată ocrotitor (Chira Iustinian, Viaţa Preasfintei Fecioare Maria, Cluj, 1948, p. 10).
Vieţuirea Fecioarei Maria în curăţie, în templu, timp de 12 ani, a fost o pregătire adecvată pentru curăţirea de păcatul strămoşesc, prin pogorârea asupra ei a Duhului Sfânt şi umbrirea puterii Celui Prea Înalt.
Potrivit Tradiţiei, pentru venerarea Prea Sfintei Fecioare Maria, s-a introdus şi sărbătoarea Intrării în biserică a Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, care are loc în fiecare an la 21 noiembrie. Multe locaşuri de închinare din ţara noastră au hramul Intrării în biserică a Maicii Domnului. Exemplu deosebit este biserica mănăstirii Snagov, al cărei prim ctitor a fost Mircea cel Bătrân, în sec. al XIV-lea. Alţi ctitori ai acestei mănăstiri au fost Vlad Ţepeş, în sec. al XV-lea şi apoi evlaviosul domn Neagoe Basarab, care – între anii 1517-1521 – a zidit biserica, arhitectonic, în forma actuală cu influenţe athonite. La Snagov a funcţionat tipografia înfiinţată de Sf. Antim Ivireanul, mitropolitul Ţării Româneşti, după ce mănăstirea a fost reparată de Sf. domn Constantin Brâncoveanu (Vlasie M., Drumuri spre mănăstiri, ed. a III-a, Bacău, 1997, p. 16).
În apropierea mănăstirii Neamţ, de mare tradiţie pentru Biserica noastră strămoşească, dar şi pentru întreaga Ortodoxie, se află schitul Vovidenia, care, prin însăşi denumirea sa ne spune, că are hramul Intrării în biserică a Maicii Domnului. (Vlasie M., op. cit., p. 76). Ovidenia, cu înţelesul de „intrarea” în biserică a Maicii Domnului (Şăineanu L., Dicţionar universal al limbii române), provine de la slavonescul vovidenia, care este denumirea acestui schit.
O frumoasă icoană, provenind de la biserica de lemn din Văleni, lucrată de un meşter maramureşean, datând din anul 1779 şi păstrată la muzeul din Sighetu Marmaţiei, înfăţişează „Prezentarea la templu a Fecioarei Maria”. În registrul de jos, sunt înfăţişaţi părinţii Fecioarei, cu feţele lor exprimând stare de linişte şi de mulţumire sufletească. În deschiderea uşii templului, este arhiereul care cu bunăvoinţă prinde mânuţa Preacuratei Fecioara, spre a o conduce în sfântul locaş. În registrul de sus, Fecioara îl întâmpină pe arhanghelul Gavriil care pe norii cerului venind, îi aduce în potir hrană cerească (Porumb M., Icoane din Maramureş, Cluj-Napoca, 1975, p. 47 şi planşa 50).
La praznicul Intrării în biserică a Născătoarei de Dumnezeu, credincioşii o laudă pe cea care luminat se arată şi pe Hristos tuturor mai nainte îl vesteşte. Acesteia, cu mare glas i se adresează grăind: bucură-te plinirea rânduielii Ziditorului.