Din timpuri străvechi, este cunoscută năzuinţa omului după sublimitate, înţelegând prin aceasta înălţimea morală sau intelectuală. Când Dionosie Tiranul, regele Siracuzei, a socotit că-l uimeşte pe Plato cu spendorile palatului său, acesta – cu convingere – i-a răspuns: „vidi pulchriora”, adică am văzut altele mai frumoase, gândind la măreţele sale preocupări din lumea ideilor.
Aspiraţia de ridicare la înălţime fizică, mereu mai apreciabilă, îi determină pe alpinişti – chiar şi cu riscuri mari – să se silească spre a atinge vârfurile munţilor celor mai înalţi.
Pentru cucerirea înălţimilor spaţiului aerian, după exemplul păsărilor, omul a căutat să iscodească mijloace de zbor şi de menţinere cât mai mult posibil, la înălţimile văzduhului. Celebră a rămas sentinţa morală a marelui filozof roman, Seneca (mort la anul 65 d.H.): „per aspera, ad astra”, adică înfruntând nevoi, se ajunge la bolta înstelată. Mitologia ne spune despre Icar, fiul arhitectului grec, Dedal, că împreună cu tatăl său a scăpat din Labirint, cu ajutorul unor aripi confecţionate din pene, lipite cu ceară. Apropiindu-se însă prea mult de soare, ceara s-a topit şi Icar s-a prăbuşit în marea care îi poartă numele, victimă a unor proiecte prea ambiţioase şi cutezătoare. Icar este şi denumirea unei planete mici, care se apropie de soare, de două ori mai mult decât planeta Mercur.
Leonardo da Vinci (1452 – 1519), mare pictor, sculptor, arhitect, om de ştiinţă şi gânditor italian, prin multilaterala sa personalitate, este considerat a fi o întruchipare a idealului renascentist al omului universal. Lui i se datoresc primele schiţe de aparate pentru zburat, pe care le-a elaborat în jurul anului 1490.
Zborul cu aparate mai grele decât aerul, a fost precedat de cel cu aerostate. Primul avion care a decolat cu mijloace proprii de bord, la 18 martie 1906, a fost construit în Franţa, de inventatorul român Traian Vuia. „Nu trebuie să uităm şi nu este o exagerare, vorbind despre aviaţiunea la noi – spune Aurel Vlaicu. Simt o mare mulţumire sufletească, aducându-mi aminte, că primul aviator care s-a ridicat cu propriile mijloace (de bord), de pe pământ, a fost un român: Traian Vuia” (Vuia Traian, Realizarea zborului mecanic – mărturii – ed. a II-a, Bucureşti, 1955, p. 1).
La 17 august 2002, s-au împlinit 130 de ani de la naşterea lui Traian Vuia, fapt consemnat de forturile în drept, care au propus omagierea lui, pentru glorioasa sa creaţie, rod al geniului poporului român.
Traian Vuia a fost fiu de ţăran sărac. A văzut lumina zilei la 17 august 1872, în cătunul Surducu Mic, aparţinător de comuna Bujor, din Banat, de lângă Făget. A copilărit la tară, aproape de natură. A dovedit inteligenţă excepţională, înclinată spre observaţie şi meditaţie, precum şi îndemânare pentru lucrări mecanice – spune biograful său, Const. Nedelcu (Vuia T. Op. cit., p 15 – 16). În contemplaţiile sale, se simţea atras spre observarea zborului păsărilor. A urmat cursurile şcolii confesionale din Bujor şi a intrat apoi în şcoala elementară din Făget, dovedind aptitudine şi pasiune pentru învăţătură. În continuare, a urmat cursurile liceului din Lugoj, unde l-a cunoscut pe Tiberiu Brediceanu, de care l-a legat o prietenie prelungită de-a lungul vieţii.
După terminarea liceului, în 1892, s-a înscris la Politehnica din Budapesta. Date fiind exigenţele, cu impunerea frecvenţei regulate şi în lipsa mijloacelor materiale, n-a putut să continue. A trecut la Facultatea de drept, cu frecvenţă mai puţin riguroasă, de unde se mai întorcea la Lugoj, spre a lucra în cancelaria avocaţială a lui Coriolan Brediceanu, tatăl lui Tiberiu. Astfel îşi împrospăta mijloacele de existenţă.
Ca student la Budapesta, a participat la activitatea societăţii „Petru Maior” a studenţilor români, mai ales prin comunicări asupra problemei zborului cu aparatele mai grele decât aerul. La observaţiile din copilărie şi la experienţele făcute în anii de liceu, li s-au alăturat studii susţinute în bibliotecile din Budapesta, comparând vederile proprii cu părerile cercetătorilor contemporani.
Traian Vuia a trecut în mod strălucit examenul de doctorat în drept şi a obţinut diploma de avocat. În entuziasmul său tineresc, a simţit dorinţa de a milita pentru emanciparea poporului român. Pe de altă parte, se simţea atras spre tehnică, pentru problemele zborului. Aceste două chemări, opozante prin specificul lor, au condus la un adevărat conflict sufletesc. Alegerea i-a fost uşurată de prietenii săi, care au înţeles că experimentele şi cercetările pentru cucerirea văzduhului nu pot fi continuate pe plan local, numai într-un centru cultural şi tehnic-industrial, dispunând de biblioteci, laboratoare, ateliere. O astfel de opţiune i-a atras atenţia spre Paris. Prietenii lui, bănăţeni, au organizat colecte spre a strânge fondurile necesare călătoriei. N-au lipsit nici darurile oferite din Transilvania.
În vara anului 1902, la vârsta de 30 de ani, Traian Vuia a sosit la Paris. Acolo, în problema locomoţiunii aeriene, lumea era împărţită: unii urmăreau dezvoltarea zborului cu aparate mai uşoare decât aerul (cu balonul dirijabil), iar alţii pentru zborul cu aparate mai grele decât aerul (cu avionul, numit pe atunci aeroplan). Tulburat de multele neajunsuri întâmpinate, Vuia nu şi-a pierdut curajul. Credincios vederilor sale proprii, privitoare la posibilitatea şi superioritatea zborului cu aparate mai grele decât aerul, Traian Vuia şi-a zis, cu convingere: „Voi cerceta şi-i voi convinge pe alţii, că viitorul este al avionului” (Vuia T., op. cit., p. 19).
Pentru susţinerea convingerilor sale, Traian vuia a muncit cu căldură şi pasiune. În iarna din 1902 – 1903, maşina lui Vuia era concepută în toate amănuntele sale, rod al intuiţiilor precise, cu care venise la Paris, întemeindu-se pe calcule, argumentări şi concepţii proprii. Gândind la înfăptuirea avionului, Traian Vuia a elaborat un memoriu, intitulat „Aeroplane-Automobile”, pe care în februarie 1903 l-a prezentat Academiei de Ştiinţe din Paris, care avea o secţie pentru Aeronautică. El împărtăşea astfel rezultatul cercetărilor sale, greutatea aparatului neconstituind un factor stingheritor în problema navigaţiei aeriene; ea poate fi învinsă prin mijloace tehnice accesibile. Dacă memoriul – pur şi simplu – a fost clasat „ad acta”, el conferă totuşi data certă a cercetărilor şi demonstraţiilor aerotehnice ale lui Traian Vuia (Vuia T., op. cit., p. 21).
În ciuda greutăţilor materiale întâmpinate, în decembrie 1905, aeroplanul „Vuia I” era terminat şi se aştepta primăvara, spre a-l scoate pe teren şi a-l încerca. Încercarea avea să fie făcută la Montesson, lângă Paris, unde avionul era garat la un prieten fermier. Ziua de 18 martie 1906, pe câmpul de la Montesson, la 13 km de Versailles, marchează realizarea primului zbor, cu mijloace proprii de bord, ale unui aparat monoplan, în întregime conceput şi construit de inventatorul român Traian Vuia. Pe roţile sale înzestrate cu cauciuc, monoplanul lui Vuia s-a înălţat de la sol, a plutit în echilibru perfect şi a aterizat, la epuizarea energiei motoraşului improvizat. Vuia era în culmea fericirii, iar scepticii aveau să amuţească.
Repetarea încercărilor de zbor, executate în vara lui 1906, a sugerat perfecţionări de amănunt, obţinând succese tot mai evidente. Terenul de la Montesson oferind o singură direcţie contra vântului, experimentările au continuat la Issyles-Moulineaux, lângă Bois de Boulogne, în prezenţa unei asistenţe numeroase, între care erau şi pionierii ai aviaţiei, precum şi amatori, curioşi de noile experienţe.
În dezinteresarea sa, Vuia n-a păstrat un secret, privitor la invenţia sa. Străin de orice vanitate şi egoism, el era preocupat exclusiv de progres, de binele general al omenirii, conştient fiind de valoarea muncii colective.
După realizarea zborului mecanic, înfăptuirea motorului cu ardere internă pentru avion, a fost a doua creaţie de răsunet a geniului lui Vuia (Vuia T., op. cit., p. 25). Înfăptuirea acestor două importante contribuţii aduse pentru progresul tehnic, l-au ţinut pe Traian Vuia legat de Paris, unde avea ample posibilităţi de experimentare.
A plecat din ţară la Paris, pentru două luni, care – de fapt – au devenit 48 de ani (din 1902, până în 1950), cu scurte vizite în ţară, după 1918. Recunoscător faţă de Franţa, ţara sa de adopţie, Traian Vuia a rămas credincios poporului din care ieşise. În timpul conferinţei de pace de la Paris, din 1918 – 1920, Traian Vuia şi-a oferit serviciile sale, fiind la dispoziţia delegaţiei române şi pledând pentru recunoaşterea drepturilor poporului român. În timpul celui de al doilea război mondial, Traian Vuia a fost animatorul şi preşedintele Frontului naţional român din Franţa, al luptătorilor antifascişti.
De o constituţie fizică nu prea robustă, în 1946, Traian Vuia a căzut grav bolnav. În această stare, s-a bucurat de sprijinul şi ocrotirea unor români, stabiliţi la Paris, îngrijit fiind de aceştia ca şi un membru al familiei.
În 1950, cu ajutorul guvernului român, Traian Vuia s-a întors în ţară. Şi-a revăzut prietenii, cărora le-a dictat amintirile privitoare la realizările din cursul vieţii sale. S-a stins din viaţă la 2 septembrie 1950, îmormântat fiind la Bellu. Pe lespedea mormântului este gravată glorioasa dată a primului său zbor, cu avionul monoplan, inventat şi construit de dânsul, care – prin efortul său eroic – constituie darul incomparabil făcut de el omenirii.
Din presa vremii, am desprins, că la şapte ani de la trecerea sa din viaţă, în 1957, cu ocazia deschiderii în Capitală a expoziţiei „Traian Vuia”, Academia Română a ţinut o şedinţă festivă, consacrată omagierii lui Traian Vuia, pentru glorioasa sa creaţie. Au fost de faţă prieteni şi colaboratori apropiaţi ai lui Vuia, precum şi oaspeţi sosiţi din Franţa. Pe temeiul documentelor, a fost reliefată creaţia şi contribuţia deosebită adusă de Vuia la realizarea zborului, care a însemnat un imens salt în progresul tehnic. S-au exprimat mulţumiri poporului francez, care prin reprezentanţii săi l-au ajutat pe Vuia, la timpul său şi au promovat cunoaşterea şi punerea în valoare a realizărilor lui. Traian Vuia a fost prezentat ca un mare precursor în dezvoltarea aviaţiei. Directorul Muzeului aerului din Paris, Charles Dollius, şi-a exprimat bucuria pentru reuşita reconstituirii primului aparat al lui Traian Vuia, marele pionier român al aviaţiei.