Viaţa şi activitatea Domnului Hristos pe pământ, expusă în Sfintele Evanghelii, explicitează pe înţelesul credincioşilor, marea Taină a creştinătăţii, a lui Dumnezeu, care s-a arătat în trup (I Tim. 3, 16), adică om s-a făcut şi s-a sălăşluit întru noi şi am văzut mărirea lui, mărire ca a unuia născut din Tatăl, plin de dar şi de adevăr” (Ioan 1, 14). În schimb, la 8 septembrie a fiecărui an, Tradiţia Bisericii glăsuieşte creştinilor, prin imnele cărţilor liturgice, despre naşterea Preacuratei Fecioare Maria, prin care Dumnezeu Cuvântul „cel ce se odihneşte pe scaune înţelegătoare, scaun sfânt pe pământ luişi mai nainte şi-a gătit” (la Vecernia sărbătorii), „scaun de Heruvimi Fecioara” (Irmosul naşterii Domnului). Dumnezeul minunilor, nădejdea celor fără de nădejde, prin iubirea de oameni, cer însufleţit s-a făcut, că din rădăcină neroditoare, sad de viaţă purtător ne-a odrăslit, pe maica sa”, care să aducă în lume pe Hristos, spre mântuirea sufletelor noastre.
Sfinţii Ioachim şi Ana sunt părinţii Preasfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu, pomeniţi în otpusul fiecărei sf. liturghii şi mai cu osebire, în ziua de 8 septembrie. Ioachim se trăgea din neam împărătesc. Iubitor de Dumnezeu şi bogat ce era, îşi ducea darurile îndoite lui Dumnezeu. Ana se trăgea din Matan, care era a douăzeci şi treia spiţă din neamul lui David şi al lui Solomon. Matan a luat de soţie pe Maria, din neamul lui Iuda şi a născut pe tatăl lui Iosif, teslarul, şi pe trei fete: pe Maria, Sovi şi pe Ana. Maria a născut pe Salomi, iar Sovi pe Elisabeta. Ioachim, împreună cu soţia sa Ana, din Nazaretul Galileii, erau defăimaţi pentru nerodire, căci erau sterpi şi nu aveau copii. Pentru aceasta, deopotrivă s-au mâhnit la inimă, atât Ioachim în munte, cât şi soţia sa Ana, în grădină. Ei adânciţi în zile, pioşi şi temători de Dumnezeu, cu lacrimi fierbinţi s-au rugat lui Dumnezeu să-i izbăvească de neajunsul lor. A ascultat Dumnezeu rugăciunea lor şi bine-a-voit a-i ridica pe ei din nenaşterea de fii. Le-a dat lor Dumnezeu rod sfânt; cea stearpă – zice condacul sărbătorii – a născut pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu. Fecioara Maria este deci nepoata lui Matan şi a soţiei sale Maria. La rândul lor, Elisabeta, mama sf. Ioan Botezătorul şi Salomi erau nepoate de surori ale Anei şi verişoare cu Născătoarea de Dumnezeu.
Rugăciunea, împreună cu suspinul cel bineprimit pentru sterpiciunea şi nenaşterea de fii a lui Ioachim şi a Anei, în urechile Domnului au intrat şi a odrăslit Ana rod de viaţă purtător lumii. Prin darul oferit de sus, cea stearpă cu bucurie a născut pe hrănitoarea vieţii noastre. Preacurata Fecioară născându-se, s-a înscris cu bucurie un popas important în iconomia mântuirii celei de obşte, adică a tuturor neamurilor. Fecioara Maria din cei drepţi a ieşit şi ca un nor al Luminii, în această zi, ne-a strălucit nouă. Credincioşii serbează cu psalmi şi cu cântări naşterea Preacuratei Fecioare Maria şi cu credinţă aduc mărire lui Dumnezeu, Celui ce s-a jurat lui David sluga mea – zice Domnul – Întări-voi seminţia ta în veac de veac şi scaunul tău îl voi clădi din neam în neam” (Psalm 89, 4-5).
Cântările bisericeşti de Sfânta Maria Mică vestesc negrăita bucurie, că Ioachim şi Ana au născut pe începătura mântuirii noastre, pe singura Născătoare de Dumnezeu, pe cea din rădăcina lui Iesei (tatăl regelui prooroc David), adică toiag din rădăcina lui Iesei şi
dintr-însul floarea, Hristos Dumnezeul nostru a odrăslit. În această zi, din Ioachim şi Ana cea înţeleaptă, s-a născut Preacurata Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, care a încăput pe Dumnezeu-Cuvântul, care este lauda proorocilor, fiica lui David. Cât de sugestiv exprimă cântarea bisericească lucrarea lui Dumnezeu, prin cuvintele: „Ţarina cea mai înainte neroditoare, pământ neroditor naşte şi din pântece sterp, rod sfânt a răsărit”. Preasfânta Fecioară s-a născut din cea stearpă, spre a aduce înnoire firii noastre celei sterpe. Troparul zilei exprimă bucuria pe care naşterea de Dumnezeu Născătoarei Fecioare o vesteşte la toată lumea, căci dintr-însa avea să răsară Soarele dreptăţii Hristos Dumnezeul nostru, care a dăruit lumii viaţă veşnică.
Prin vrerea lui Dumnezeu, şi alte femei sterpe s-au fericit prin odrâslire, Fecioara Maria a strălucit însă mai presus decât toţi cei născuţi cu cuviinţă dumnezeiască. În chip preamărit, din maică neroditoare născându-se, Fecioara Maria avea să nască pe Dumnezeul tuturor, mai presus de fire, cu trup, din pântece fără sămânţă, singură fiind uşă a Unuia-născut Fiului lui Dumnezeu, prin care trecând, încuiată a păzit-o.
Astăzi începe darul rodirii, arătând lumii pe Maica lui Dumnezeu, prin care cele pământeşti cu cele cereşti se împreună, spre mântuirea sufletelor noastre. Cea stearpă se arată maică a celei ce a rămas fecioară şi după naşterea Ziditorului a toate. Din aceea s-a întrupat cu firea cea străină, Cel din fire Dumnezeu.
Astăzi Ana cea stearpă naşte pe fiica lui Dumnezeu, cea mai înainte aleasă din toate neamurile, spre a fi locaş lui Hristos Dumnezeu, Împăratul tuturor, spre plinirea dumnezeieştii rânduieli. Preasfânta Fecioară este rugul cel din cea fără de fii, care nu s-a ars de Hristos, Focul cel fără materie, care curăţeşte şi luminează sufletele noastre.
Cea mai înainte rânduită a fi locaşul lui Dumnezeu, împărăteasa tuturor, din pântecele cel neroditor al Anei a ieşit. De acum darurile lui Ioachim nu se vor mai întoarce înapoi, căci plângerea Anei întru bucurie s-a prefăcut. Prealăudata Fecioară, bucuria a toată lumea, din cei drepţi ne-a răsărit nouă, din Ioachim şi din Ana.
Biserica Ortodoxă vede în Fecioara Maria fiinţa superioară oricărei făpturi omeneşti şi o venerează, „mai cinstită (fiind) decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii”. Biserica îi adresează rugăciuni, cerându-i să mijlocesacă la Fiul ei şi Dumnezeul nostru, pentru noi, în parte, pentru creştinătate, pentru neamul nostru, pentru întreg neamul omenesc. În cultul ortodox sunt orânduite zile de sărbătoare consacrate Preacuratei Fecioare Maria. În slujbele religioase sunt nenumărate rugăciuni ce îi sunt adresate. Fiecare set de imne şi rugăciuni îşi are epilogul, în care numele Preacuratei Fecioare este pronunţat, alături de numele Mântuitorului. Veneraţia ce i se aduce constituie sufletul care încălzeşte evlavia ortodoxă, aşa cum inima încălzeşte tot trupul. În această privinţă, protestantismul, diferă total faţă de ortodoxie. Datorită sistemului său doctrinar, în protestantism Tradiţia bisericii nu este criteriu sigur al credinţei. Ca urmare, cultul îngerilor şi al sfinţilor este considerat a fi nefondat şi fapt regretabil îl constituie absenţa şi a Fecioarei Maria din credinţă şi din cult. Hristos este considerat a fi singurul mijlocitor între Dumnezeu şi om.¹ Faţă de catolicism, Ortodoxia nu permite dogma imaculatei concepţiuni a Fecioarei Maria (immaculata conceptio beatae virginis), în sensul că Sf. Fecioară s-ar fi zămislit şi s-ar fi născut fără păcatul strămoşesc. Disputele pe această temă, în catolicism, au durat veacuri de-a rândul. Sărbătoarea zămislirii fără prihană a sf. Fecioare s-a introdus în catolicism mai întâi la Lyon, în 1140, cu toată opoziţia celebrului abate mistic, Bernard de Clairvaux. Opoziţie, faţă de această inovaţie catolică, a manifestat, în secolul al XIII-lea, cu marea sa autoritate şi celebrul teolog scolastic al Bisericii apusene, Toma d’Aquino.² Spre a legitima bigotismul antiprotestant, în 1814, papa Pius al IX-lea a promulgat dogma zămislirii fără păcatul strămoşesc a Sf. Fecioare Maria.³ În Preasfânta Fecioară „Cea fără Prihană”, Ortodoxia nu admite nici un păcat individual, ceea ce ar fi incompatibil cu demnitatea de Maică a lui Dumnezeu. La Bunavestire, adusă de arhanghelul Gavriil Fecioara Maria a consimţit a fi maica lui Dumnezeu. După cum i s-a comunicat, Duhul Sfânt s-a pogorât asupra ei şi puterea Celui preaînalt a umbrit-o; astfel a fost eliberată de păcatul strămoşesc, spre a fi sălaş adecvat – sălaş sfânt – pentru Fiul lui Dumnezeu. După adormirea ei, Iisus n-a lăsat ca trupul ei să vadă stricăciune; a ridicat-o la ceruri, în stare de aleasă preamărire. Acolo, ca Maică a lui Dumnezeu, Preacurata Fecioară se roagă pentru toţi cei ce aleargă la ea şi îi solicită ajutorul.⁴ În biserică, icoana ei se află în stânga uşilor împărăteşti. Cu toată certitudinea, nu greşim dacă spunem, că icoana ei se găseşte în casele tuturor credincioşilor.
În colecţia P. Codiţă din Bucureşti, este păstrată icoana pe sticlă a naşterii Precistei, adică a Preacuratei Fecioare, provenind de la Gherla, de la începutul secolului XX. Preacurata Fecioară este reprezentată înfăşată, de o parte a ei fiind sf. Ioachim, iar de cealaltă sf. Ana, care îşi întinde braţele sale protectoare asupra fiicei sale. Pe fundal, este reprezentat îngerul (arhanghelul Gavriil), cu un clopoţel în mâna dreaptă, vestind începătura mântuirii noastre.⁵
Icoana pe sticlă a naşterii Precistei, de la Laz, Valea Sebeşului, din mijlocul sec. al XIX-lea, păstrată la muzeul Brukenthal din Sibiu, prezintă în forme mai stilizate, aceleaşi personaje, în acelaşi aranjament; doar Preacurata Fecioară este, de această dată, în braţele susţinătoare şi ocrotitoare ale maicii sale.⁶
Icoana pe sticlă a naşterii Precistei, din Arpaşul de Sus, datând din 1872, lucrată probabil de Savu Moga şi păstrată la muzeul din Făgăraş, prezintă pe prim plan, pe Preacurata Fecioară înfăşată în leagăn, în faţa mesei cu vase de preţ. În imediata vecinătate, este sf. Ana torcând, iar lângă ea, sf. Ioachim, soţul ei, albit de zile. Într-un registru superior, pe un fundal frumos arcuit, sunt reprezentaţi sf. Zaharia proorocul, cu braţul drept ridicat spre binecuvântare şi sf. Elisabeta, soţia sa. Între ultimii doi, sunt reprezentate trei femei, care în mâinile lor aduc daruri nou-născutei Fecioare.⁷
Credincioşii, care prin mijlocirea maicii Precistei s-au îndumnezeit şi din moarte s-au mântuit, trâmbiţează duhovniceşte, împreună cu arhanghelul Gavriil, grăind: „Bucură-te ceea ce esti plină de dar, Domnul este cu tine. Binecuvânta-tă eşti tu între femei!” (Luca 1, 28). Şi noi, împreună cu Luceafărul poeziei noastre, să i-ne adresăm Preacuratei Fecioare, rostind: „Din valul ce ne bântuie / Înalţă-ne, ne mântuie. / Privirea adorată / Asupră-ne coboară / O, maică preacurată, / Şi pururea fecioară / Marie! (Eminescu M., Rugăciune).