SFÂNTUL IERARH VASILE CEL MARE

Sfântul Vasile cel Mare (329 – 379). Arhiepiscopul Cesareei Capadociei, a fost unul dintre cei mai celebri părinţi ai Bisericii creştine, aparţinând epocii de aur. S-a născut în Cesareia Capadociei, din părinţi creştini. Tatăl său, Vasile, a fost din Pont şi era foarte cult, iar mama sa, Emilia, a fost din Capadocia şi era foarte evlavioasă. Educaţia religioasă a primit-o Vasile, mai ales de la bunica sa Macrina, care a fost elevă a lui Grigoriu Taumaturg, episcopul Neocesareei (270).
Vasile a studiat la retori şi filozofi celebri din Cesareea, Constantinopol şi Atena, unde a fost coleg şi cu Iulian Apostatul, care a devenit apoi împărat. Pe la anul 359, Vasile s-a întors de la studii.
Potrivit uzului foarte obişnuit în timpul său, după ce primi botezul aşa târziu, Vasile a ales viaţa ascetică. Spre a se deprinde cu ea, Vasile a călătorit, pe la mănăstirile din Siria, Palestina şi Egipt. Întors în patrie, a construit o mănăstire în Pont şi a vieţuit în ea. Pentru mănăstirea sa a compus sf. Vasile regule monahale pe larg şi pe scurt. Aceste două feluri de reguli s-au introdus apoi în toată biserica de Răsărit şi după ele vieţuiesc călugării răsăriteni până astăzi.
În solitudinea mănăstirii Vasile împreună cu Grigorie de Nazianz, prietenul şi colegul său de la studii, cu stăruinţă au studiat scrierile lui Origen şi au alcătuit culegerea intitulată „Filocalia”, adică Iubirea de ceea ce este bun şi frumos. Despre viaţa lor în mănăstire, cântarea bisericească zice: Voi sunteţi ca un suflet în două trupuri nedespărţite, în Grigorie Vasile şi împreunaţi cu dumnezeiască dragoste, în Vasile Grigorie.
În anul 364, sf. Vasile a fost hirotonit ca preot, iar în anul 370 ca arhiepiscop al Cesareei Capadociei. A păstorit timp de 9 ani ca arhiepiscop, căci a murit la 1 ianuarie 379, dată la care nu avea încă 50 de ani.
Ascet foarte riguros, sf. Vasile a fost şi un mare binefăcător al celor săraci şi suferinzi. El a înfiinţat în Cesareia un spital măreţ, numit Vasiliada, care se întreţinea din veniturile pe care le-a obţinut ca arhiepiscop. Iată ce se spune despre el, în această privinţă: Hrănit-ai din destul sufletele săracilor, cele topite de foame şi inimile flămânzilor le-ai umplut de dumnezeiasca veselie, prea fericite Vasile. Şi iarăşi: Părinte Vasile, tată săracilor, folositor văduvelor, bogăţia celor lipsiţi, neputincioşilor mângâiere, celor cu bogăţie chivernisitor, bătrâneţilor toiag, învăţătură tinereţelor şi călugărilor îndreptare spre bunătăţi te-ai arătat.
Prin cuvintele învăţăturii nu numai pe contemporani i-a întrecut, ci şi pe cei de demult. Prin tot felul de înţelepciune şi învăţătură şi-a dovedit capacitatea şi superioritatea. În această privinţă, de mare folos i-a fost filozofia practică, prin care i-a covârşit pe toţi cei de atunci.
Pentru dreapta credinţă, a răbdat multe nevoinţe, dar cu înţelepciune tare l-a îngrozit pe eparhul care stăpânea teritoriul eparhiei sale de arhiepiscop. Cuvintele rostite de el au lovit ca un trăsnet în modul de a gândi al celor de altă credinţă.
Sf. Vasile a trăit pe vremea împăratului Valens (364–378), înaintea căruia a îndrăznit să grăiască despre dreapta credinţă şi l-a mustrat pentru că a căzut în necredinţa lui Arie şi ca focul pierdea bisericile. Sf. Vasile era respectat de toţi şi cu toate că arienii aveau preponderenţă şi-i izgoneau din scaune pe episcopii ortodocşi, atât împăratul Valens, cât şi ceilalţi arieni l-au respectat pe sfântul Vasile, lăsându-l în pace până la moarte.
Despre marea vrednicie a sf. Vasile, mărturie ne sunt scrierile sale pe care le-a lăsat. Unele dintre ele sunt cuvântări bisericeşti, privitoare la învăţătura Sfintei Scripturi. Altele sunt scrieri dogmatice, cea mai celebră dintre ele fiind „Despre Sfântul Duh”. Sf. Vasile a lăsat şi scrieri polemice şi anume cinci cărţi contra arianului Eunomiu. După cum se afirmă în cântările bisericeşti, cu strălucirea cuvintelor sale, sf. Vasile a astupat gurile neîncuiate ale ereticilor şi a surpat părerile lor.
Sf. Vasile a lăsat interpretări la Sf. Scriptură, regule etice şi ascetice, precum şi Liturghia care îi poartă numele. Liturghia sf. Vasile este o prescurtare şi prelucrare a liturghiei sf. Iacob, care a fost în uz în biserica din Ierusalim, iar în timpul sf. Vasile în Asia şi în Europa de Răsărit.
De la sf. Vasile au rămas peste 300 de epistole, cu măiestrie scrise şi foarte importante. Abatele Auger a alcătuit o culegere din scrierile Sf. Vasile cel Mare, cu titlul: Homelies, Discours et Lettres choisis de S. Basile Le Grand, Lion, 1827. Dintre epistole, mai cu osebire sunt către Asholiu, episcop de Tesalonic. Una dintre ele face referire la moaştele sf. Sava, martir got, din Dacia Traiană, care au fost transportate în Capadocia.
Trei dintre epistolele sf. Vasile conţin regule bisericeşti. Aceste reguli au fost acceptate ca şi canoane, adică legi bisericeşti, în condicele de canoane ale întregii biserici de Răsărit. Ca urmare, ele sunt cunoscute sub numele de „Cele 92 canoane ale sf. Vasile”.
Dintre operele exegeticeomiletice ale sf. Vasile, se disting Cuvântările despre cele şase zile ale Facerii, adică „Hexaemeron”. (Popovici Eusebiu, Istoria bisericească universală, cartea întâia, ed. a II-a, trad. de A. Mironescu, Bucureşti, 1926, p. 174–176). Despre Hexaemeron, o cântare bisericească spune: Tâlcuind Cartea facerii, din dumnezeieştile vistierii, tuturor o ai arătat, prea fericite Vasile.
Fratele mai mic al sf. Vasile a fost sf. Grigorie de Nisa, care i-a fost elev sf. Vasile, educându-l pentru viaţa ascetică. După cum se ştie, sf. Grigorie a fost mai întâi căsătorit şi laic. Mai apoi însă a fost devotat ascezei, ca şi soţia lui. Sfântul Vasile l-a hirotonit pe Grigorie ca episcop de Nisa, după care soţia lui a intrat în tagma diaconeselor. Murind în anul 380, sf. Grigorie de Nazianz i-a făcut ei elogiu, numărând-o pe ea între persoanele sfinţite.
În 372, sf. Vasile cu greu la decis pe Grigorie de Nazianz, prietenul său, să accepte consacrarea sa ca episcop al Sasimei din Capadocia.
Lepădând dorul celor ce sunt nestătătoare, sf. Vasile s-a lipit de cele ce sunt mai presus de fiinţă şi a toate făcătoare, alegând curăţia vieţii. Cu stăruinţă a petrecut în timp, împreună cu cei de pe pământ, ca unul fără de trup. A râvnit la curăţia cetelor cereşti, îndulcindu-se cu învăţătura cea de Dumnezeu însuflată.
Sfânta noastră biserică îl serbează pe Sf. Ierarh Vasile cel Mare în fiecare an şi-i face cinstită pomenirea, în ziua de 30 ianuarie, împreună cu ceilalţi doi mari ierarhi ai Bisericii.
Trecând la cele veşnice, în altarul cel de sus, sf. Vasile jertfă slujeşte înaintea lui Dumnezeu. Săvârşeşte liturghia cea fără materie şi pomeneşte cu milostivire pe cei ce săvârşesc cinstită aducerea aminte de el, ca să mijlocească la Hristos, cel ce dă lumii mare milă.