Cel neştiut unde se găseşte şi Care s-a aflat

Cu dragostea caldă şi gingaşă, dintru începuturi i-a fost dat femeii să treacă prin multe încercări şi grele suferinţe. După călcarea poruncii, i-a zis Dumnezeu femeii: „Voi înmulţi foarte suferinţele sarcinii tale! Întru dureri vei naşte fii…” (Facere 3, 16). Într-adevăr, prin multe suferinţe trece o mamă şi înainte şi după naşterea propriului său fiu. Este dificil să le descrii şi să le înşiri după intensitatea şi gravitatea lor. În această privinţă, ne stau la îndemână pagini concludente din Sfânta Scriptură.
Sarai, soţia lui Avram, înaintată în vârstă fiind, nu născuse nici un fiu. Ea avea o roabă egipteancă, pe care o chema Agar şi pe care, luând-o, i-a dat-o bărbatului său ca soţie. A intrat Avram la Agar şi luând-o la sân, Agar a rămas grea. Ca urmare, Sarai a scăzut în cinste faţă de roaba sa Agar.
Sarai a recunoscut că ea i-a pus-o pe Agar la sânul soţului său Avram, care i-a zis apoi: „Fă cu ea cum crezi că e mai bine!” Sarai a strunit-o aspru şi Agar a fugit din faţa ei” (Facere 16, 6).
Fugară fiind în pustie, Agar a fost găsită de către îngerul Domnului la un izvor, sfătuind-o să se întoarcă şi să se smerească sub mâna stăpânei. I-a mai spus lui Agar că va naşte un fiu, care se va numi Ismail, căci „auzit-a Domnul necazul ei” (Facere 16, 11). Avram era de optzeci şi şase ani, când s-a născut Ismail.
La bătrâneţele sale, s-a învrednicit Sara să nască fiu pe Isaac. La ospăţul dat în cinstea înţărcării lui Isaac, a văzut Sara cum se zbenguia Ismail cu Isaac, ceea ce nu i-a fost pe plac. Sara i-a cerut atunci lui Avram să o alunge pe Agar, împreună cu fiul său Ismail, ceea ce l-a întristat pe Avram, pentru că şi Ismail era copil al său.
Dis-de-dimineaţă, a luat Avraam pâine şi un burduf cu apă şi le-a pus pe umărul Agarei, izgonind-o împreună cu fiul său Ismail. Au rătăcit în pustiul Beerşeba până când s-a sfârşit apa din burduf. A aşezat atunci copilul sub un stuf de mărăcini şi s-a dus ca la o bătaie de săgeată „să nu vadă cum moare copilul său şi a plâns” (Facere 21, 16). Îngerul Domnului i-a spus că Dumnezeu i-a văzut durerea copilului. Să-l ţină bine de mână, căci din el va face Dumnezeu un popor mare. I-a arătat Agarei un izvor cu apă, din care şi-a umplut burduful şi i-a dat copilului să bea.
Iată deci, spuse în detaliu, câte poate să sufere o mamă pentru propriul său fiu.
Mai presus de toate, fapt de necontestat este, că suferinţele nici unei mame nu pot sta în cumpănă cu suferinţele Prea Sfintei Fecioare Maria, pentru dumnezeiescul său fiu Iisus.
În stare înaintată de binecuvântare, Fecioara Maria a trebuit să pornească la drum – cale lungă – din Nazaretul Galileii, la Betleem. Neaflând sălaş în cetate, s-a mulţumit cu adăpostul oferit de peştera ce era staul de vite.
De abia născut Cel făr-de-început, şi Prea Sfânta Fecioară a trebuit să plece iarăşi la drum, spre Egipt, ca să-l salveze pe prunc, din calea mâniei lui Irod, care-l căuta, ca să-l omoare.
La patruzeci de zile de la naştere, Iisus fiind dus la templu, a fost întâmpinat de dreptul Simeon, care cu grai proorocesc a spus despre Iisus, că va fi „spre căderea şi ridicarea multora din Israel” (Luca 2, 34), iar Mariei, mama lui Iisus,că prin sufletul ei va trece sabie. Prea Sfânta Fecioară a păstrat toate acestea cu scumpătate în inima sa, care aveau să se împlinească aievea la timpul lor.
Din anii copilăriei şi ai adolescenţei lui Iisus, avem puţine informaţii evanghelice. Sf. Evanghelie de la Luca 2, 40, ne spune, că în Nazaret, Iisus „creştea şi se întărea cu duhul, umplându-se de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era cu el”.
La Evrei era îndătinat ca de sărbătoarea Paştilor să meargă la Ierusalim să se închine. Când era Iisus de doisprezece ani, Prea Sfânta Fecioară, cu Iosif şi cu Iisus, au plecat la Ierusalim, împreună cu rudeniile, cu vecinii şi cunoscuţii, făcând îndelungul drum, în pasul asinului. Toţi aceştia au stat laolaltă în zilele sărbătorii, după care tot împreună au pornit înapoi spre Nazaret. De abia după cale de o zi, socotind că Iisus ar fi printre rubedenii şi cunoscuţi, căutându-l, nu l-au găsit. Îngrijoraţi şi cu inima zbuciumată de durere, Prea Sfânta Fecioară, împreună cu Iosif, s-au întors la Ierusalim. L-au căutat pe Iisus printre cei întâlniţi pe drum, dar în zadar, căci nu l-au găsit. N-au primit nici înştiinţare sau indicaţii care să le servească drept sprijin spre a-l afla. Ajungând înapoi la Ierusalim, timp de trei zile l-au căutat cu insistenţă, fără a da de urma lui. Istoviţi de puteri, când li se părea că n-ar mai fi sorţi de a-l afla, între columnele templului din Ierusalim, au văzut înţelepţi, gârboviţi de vreme, strânşi în jurul lui Iisus, pe care „îl asculta şi îl întreba. Şi toţi care îl auzeau se minunau de priceperea şi de răspunsurile Lui” (Luca 2, 47). O rază de lumină i-a străbătut atunci în suflet Prea Sfintei Fecioare, care se uimise de cele văzute, învăluindu-şi fiul cu calda ei privire. După zbucium şi căutare, în cutremurătoarea ei stare, era firesc să-l întrebe pe Iisus de ce le-a făcut lor aceasta? „Ce este de mă căutaţi? – le-a zis lor Iisus – Oare nu ştiaţi că întru cele ce sunt ale Părintelui Meu se cădea ca Eu să fiu?” (Luca 2, 49). Aceste cuvinte din care reiese că Iisus avea conştiinţă că este Fiul lui Dumnezeu, şi-au găsit un loc ales în gingaşa inimă a Maicii Sale.
Cu câtă strângere de inimă şi-a căutat Prea Sfânta Fecioară pe fiul său iubit, în acele zile? Cu atât mai mare i-a fost bucuria găsindu-l şi mirându-se, că prin înţelepciunea sa i-a copleşit pe înţelepţii iudei. Mai târziu, propovăduind Evanghelia în templu, iudeii, mirându-se, s-au întrebat: „Cum ştie carte acesta fără să fi învăţat?” Sf. Scriptură răspunde cu cuvintele lui Iisus: „Învăţătura mea nu este a mea, dar a Celui ce m-a trimis pe mine” (Ioan 7, 15 – 16).
Din anii copilăriei şi ai adolescenţei, nu ne mai sunt oferite informări despre Iisus şi nici despre Prea Sfânta Fecioară Maria. Cât timp soarele binefăcător a strălucit deasupra capului lui Iisus şi poporul îl preamărea, Prea Sfânta Fecioară, cu smerenie, a stat la o parte de fiul său, fără să intervină. Pentru a doua oară l-a aflat pe Iisus, pe Calvar, unde a căzut sub povara crucii.
Când toţi l-au părăsit, sta Prea Sfânta Fecioară la poalele crucii, trecând şi ea prin grelele suferinţe răbdate de Iisus. Atunci s-au împlinit toate cele prezise de dreptul Simeon, că prin sufletul ei va trece sabie.
Regăsindu-şi Fiul, pe drumul Calvarului, Prea Sfânta Fecioară Maria cu jale i s-a adresat grăind: Unde te grăbeşti în călătorie? Este oare iarăşi nuntă în Cana şi vrei să le prefaci lor vin din apă? Dă-mi cuvânt, Cuvinte, că tu, Iisuse, eşti Fiul şi Dumnezeului meu!

Lasă un răspuns