Biserica noastră a rânduit zile de sărbătoare pentru cei ce şi-au desfăşurat viaţa în dreptate şi credinţă, împreună cu faptele bineplăcute lui Dumnezeu. Pentru cei consacraţi în rândul sfinţilor, dătătoare de cuvânt le-a fost întreaga lor viaţă condusă pe calea desăvârşirii, dar mai presus de toate, modul în care şi-au încheiat viaţa lor pământească. Dacă sfârşitul încununează opera (= finis coronat opus), această sentinţă este adecvată şi în aprecierea vredniciei celor ce fac parte din cununa sfinţilor. Pentru ei, trecerea din viaţa pământească, trecătoare, a însemnat începutul unei noi vieţi, a vieţii eterne, în lumina cea neapropiată a lumii cereşti. Pentru noi ziua de sărbătoare a unui sfânt este prilej de aducere aminte a faptelor lui bune, pe care le-a săvârşit şi de cinstirea lui prin imne de laudă, invocându-l spre a ne veni în ajutor, mijloci ori făcându-se pentru noi la atotputernicul şi milostivul Dumnezeu.
În cununa proorocilor V.T., numiţi în Biblie a fi „văzători” (I Samuil 9,9), ca unii care s-au învrednicit să cunoască voinţa lui Dumnezeu, pe loc remarcabil se situează personalitatea sf. Ilie Tesviteanul.
Sf. prooroc Ilie a fost din Tesba şi a trăit în veacul al IX-lea î. H. În acest timp, în regatul lui Israil stăpînea nelegiuitul rege Ahab cu soţia sa Izabela, care au introdus în ţară cultul zeului Baal, căruia i-au ridicat un templu în Samaria, abătând astfel poporul de la închinarea adevăratului Dumnezeu. Proorocul Ilie s-a prezentat în faţa lui Ahab şi i-a vestit voia lui Dumnezeu. Pentru nelegiurile săvîrşite de Ahab, asupra ţării va veni vreme de secetă şi ani de zile nu va mai fi rouă sau ploaie decât prin cuvântul gurii proorocului Ilie.
Mijlocind la Dumnezeu, cu glasul Scripturii, Ilie a zis: „Doamne, pe proorocii tăi i-au omorât, jertfelnicele tale le-au surpat şi eu am rămas singur, iar acum caută să-mi ia viaţa” (Romani 11, 2-3). După cuvântul Domnului, Ilie s-a retras la răsărit de Iordan, lângă pârâul Cherit, unde corbii îi aduceau de mâncare, iar apă a băut din pârâu. Cănd a secat apa pârâului, tot după cuvântul Domnului, proorocul Ilie a plecat în Sarepta Sidonului, unde a fost găzduit de o văduvă săracă. Prin darul lui Dumnezeu, din puţinul ce-l avea, acesteia nu i s-a mai sfârşit făina şi untdelemnul, până când Domnul avea să dea iarăşi ploaie pe faţa pământului. Spre marea ei întristare, sărmanei văduve i-a murit unicul fiu, dar prin rugăciunea pe care proorocul Ilie a înălţat-o, din tot sufletul său, către Dumnezeu, copilul a fost adus la viaţă. S-a convins astfel sărmana femeie, că Ilie este „omul lui Dumnezeu şi cuvântul care este în gura lui este adevărat” (I Regi 17, 24).
Timp de trei ani şi şase luni s-a încuiat cerul, încât a fost foamete mare în ţara lui Israil (Luca 4, 25). Pe muntele Carmel, proorocul Ilie a făcut de ruşine pe slujitorii lui Baal, care zadarnic i s-au rugat îndelung zeului să coboare foc asupra jertfei lor. Sf. Ilie însă, om al rugăciunii fiind, a pogorât foc din cer asupra jertfelnicului său care a mistuit arderea de tot şi astfel poporul a cunoscut care este adevăratul Dumnezeu (I Regi 18, 37-39). A început atunci să cadă ploaie din belşug asupra pământului. Proorocul Ilie a fugit apoi din calea îndârjitei mânii a reginei Izabela. Asemeni lui Moise, a poposit în Horeb, muntele Domnului, unde a postit 40 de zile şi 40 de nopţi. S-a pregătit astfel pentru împlinirea misiunii sale prin fapte bineplăcute lui Dumnezeu.
La îndemnul Domnului, sf. Ilie s-a arătat iarăşi în faţa lui Ahab spre ai vesti, că pentru uciderea lui Nabot, căruia i-a răpit via moştenită de la părinţi, mânia Domnului nu va întârzia să vină asupra lui şi casa lui o va stărpi.
Sf. apostol Pavel ne spune că „prin credinţă Enoh a fost luat de la pământ ca să nu vadă moartea” şi că „mai înainte ca să-l strămute a avut mărturie că a bineplăcut lui Dumnezeu” (Evrei 11,5) „fiindcă umbla în căile Domnului” (Facere 5, 24). Despre proorocul Ilie putem afirma, că în taina legăturii lui cu Dumnezeu prin rugăciune, stă darul dobândit de el de a fi fost ridicat la cer în car de foc. A aruncat atunci sf. Ilie mantia sa asupra ucenicului său, Eliseu care îl urmărea cum se ridică. S-a învrednicit astfel ca parte din duhul sf. Ilie să se sălăşluiască într-însul, dobîndind astfel Eliseu darul proorociei şi de a săvârşi minuni (II Regi 2).
Profetul Ilie a fost martor la pierderea splendoarei externe a casei davidice. A făcut aprecieri asupra regelui Ahab şi i-a prezis sfârşitul nefast. Veghind la respectarea Legii, profetul Ilie n-a acoperit nimic, judecând din îndemn divin atitudinea regelui faţă de Legea dumnezeiască. Cât despre soarta poporului, proorocul Ilie a condiţionat-o de comportarea lui faţă de dreptatea divină (Tarnavschi V., Introducere în sf. cărţi ale V.T., Cernăuţi, 1928, p. 341).
Faptele istorisite, din zilele proorocului Ilie, s-au săvârşit în public şi sunt demne de credinţă. Autenticitatea lor este certificată de Domnul Hristos, în predica sa din Nazaret (Luca 4, 24-27). Sf. ap. Pavel se referă la Sf. Scriptură, atunci când tâlcuieşte cuvintele proorocului Ilie desprinse din Cărţile regilor (Rom. 11, 2-3). Sf. ap. Pavel grăieşte despre puterea rugăciunii, oferind exemplul profetului „Ilie care era om, asemenea cu noi în slăbiciuni şi cu rugăciune s-a rugat să nu plouă şi n-a plouat pe pământ trei ani şi şase luni. Şi iarăşi s-a rugat şi cerul a dat ploaie şi pământul a odrăslit roada sa” (Iacob 5, 17-18). La Schimbarea la faţă a lui Iisus, proorocul Ilie a apărut, împreună cu Moise, ca să mărturisească despre moartea pe care Domnul avea să o sufere în Ierusalim. Despre activitatea proorocului Ilie, pare că vorbeşte şi ap. Ioan în Apoc. 11, 3-6, când grăieşte despre puterea dată celor doi martori care vor prooroci, precum şi de puterea acestora „să închidă cerul, ca ploaia să nu plouă în zilele proorociei lor”. Această activitate a proorocului Ilie va fi imediat premergătoare celei de a doua veniri a Domnului Hristos la judecată (Gheorghiu V., Sf. Evanghelie după Matei, cu comentar, Cernăuţi, 1933, p. 524 şi 528).
Dat fiind specificul nostru de viaţă în spaţiul carpato-danubian, personalitatea proorocului Ilie este apropiată de sufletul poporului nostru, care la vreme de boale, şi grele suferinţe, precum şi la vreme de secetă, recurge, prin rugăciune, la acest sf. prooroc, să mijlocească la Dumnezeu ca să reverse din milele sale cele bogate. Acestea motivează cu prisosinţă faptul, că nu e deloc întâmplătoare preferinţa dovedită în Transilvania pentru alegerea sf. prooroc Ilie ca temă pentru icoane pe sticlă. Tema privitoare la sf. Ilie, căreia i s-a acordat o deosebită importanţă şi pe care nu a omis-o nici un centru de pictură pe sticlă, este cea care prezintă înălţarea proorocului, în car tras de cai înaripaţi. În astfel de icoane se disting elemente specifice centrelor din care provin.
O icoană pe sticlă, ce provine din Mărginimea Sibiului, datând din sec. XIX, îl prezintă pe sf. Ilie în căruţă tărănească, trasă de patru cai înaripaţi, pe norii cerului, iar pe pământ, Eliseu, căruia îi aruncă un cojoc. În apropiere prezintă un ţăran în acţiune şi o femeie torcând, lângă un leagăn de copil, pe malul unei ape cu peşti (Irimie C., Focşa M., Icoane pe sticlă, Bucureşti, 1969, p. 18, fig. 93-95). O altă icoană pe sticlă, din Ţara Oltului şi anume din Făgăraş, datând din mijlocul sec. al XIX, îl prezintă pe sf. Ilie în căruţă trasă de patru cai înaripaţi, stimulaţi cu bici de foc cu trei plesne, iar în registrul de jos, delimitat de nori, îl prezintă pe Eliseu şi pe un ţăran care ară cu plugul tras de boi albi şi de un cal ataşat în faţa lor. Acest mod de asociere contravine uzanţelor admise de V.T., care nu permit înjugarea pentru tracţiune a două specii diferite de animale (Irimie C., op. cit., p. 18, fig. 128-130).
Mulţi fii ai neamului nostru poartă numele proorocului Ilie şi multe lăcaşuri de închinare au hramul sf. Ilie. Un exemplu remarcabil este mănăstirea din Topliţa, ctitorie a întâiului patriarh al Bisericii ort. rom., Elie Miron Cristea, născut în această localitate. Ea adăposteşte astăzi un valoros muzeu de spiritualitate ortodoxă.
Tradiţia veche a poporului nostru îl consideră pe sf. Ilie ca având putere să apere faţă de trăsnet (Irimie C., op. cit., p. 17). Astăzi, în patria noastră, sf. Ilie este patronul aviaţiei. În rugăciunile sale, Biserica îi solicită sf. Ilie să fie mijlocitor la Părintele ceresc, pentru ocrotirea flotei noastre aeriene pe aripile văzduhului.
Icoana vieţii sf. Ilie se conturează în faţa noastră ca un stindard spiritual care atinge înălţimea norilor cerului, menită să dureze peste veacuri şi milenii.