SFÂNTUL ARHIDIACON ŞTEFAN

Necuprinsă taină s-a văzut a fi săvârşită în Vitleem: Cel nevăzut se vede, Cel fără de trup se întrupează, Cuvântul se afirmă, Cel ce era, se face ce nu a fost. Minune preaslăvită s-a arătat, că Mântuitorul a venit în peşteră, să se nască cu trupul din Fecioară, pentru noi. Fecioara a născut în peşteră cocon tânăr, pe Ziditorul firii. Ieslea a închipuit scaunul ceresc, dobitoacele au însemnat starea înainte a Heruvimilor, păstorii s-au minunat, magii I s-au închinat, ca unui mare împărat daruri scumpe aducând, îngerii cu păstorii au cântat, grăind: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, pe pământ pace şi între oameni bună învoire (la Hvalitele sf. Ştefan).
La praznicul Naşterii lui Hristos, ca o stea luminoasă, a strălucit întâiul între cei şapte diaconi, Ştefan, vorbind din Scripturi şi adeverind că Iisus, cel născut din Fecioară, este Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu, ruşinând astfel păgâneasca răutate (din Icos).
După pogorârea Duhului Sfânt, prin predica apostolilor, Domnul a sporit zilnic obştea celor ce se mântuiau. Cei ce credeau erau laolaltă şi aveau toate de obşte; un suflet era în mulţimea celor ce credeau. Îşi vindeau moşiile şi averile şi împărţeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare (Fapte 2, 44-47; 4, 32). În Ierusalim s-a organizat prima astfel de comunitate a celor ce au crezut în Iisus. Şi-au exprimat credinţa, au ascultat predica apostolilor, au preamărit pe Dumnezeu, prin psalmi şi cântări, participând la celebrarea Cinei euharistice, care era unită cu agapa (= ospăţ al dragostei), la care cei avuţi ofereau şi celor săraci. S-a întâmplat însă ca la împărţirea milosteniei, unele văduve şi unii orfani să fi fost omişi, apostolii fiind reţinuţi de misiunea predicării Evangheliei. S-a ajuns astfel la alegerea a şapte bărbaţi plini de credinţă, diaconi (= servitori) ajutători ai apostolilor. Rugându-se apostolii pentru ei şi punând mâinile peste ei, aceştia s-au învrednicit nu numai de serviciul la agape; diaconii au participat şi la lucrările oficiului apostolic, la celebrarea Cinei euharistice, unii au predicat şi botezat.
Pe la anii 35-37, întâiul între cei şapte diaconi, arhidiaconul Ştefan, plin de dar şi de putere, s-a destins prin mare zel de a predica, a făcut minuni şi semne mari în popor (Popovici E., Istoria bisericească universală, vol. I, trad. de A. Mironescu, ed. a II-a, Cernăuţi, 1925, p. 151-153). Saducheii şi fariseii pricindu-se cu el, faţă de duhul şi înţelepciunea cu care vorbea Ştefan, n-au putut să se măsoare cu el. L-au învinuit pentru cuvinte de hulă împotriva locului sfânt, împotriva legii lui Moise şi a lui Dumnezeu. Întărâtaţi împotriva lui, l-au luat pe sus şi l-au dus la sinedriu, spre a fi judecat. Acolo, cei prezenţi la judecată, au văzut faţa lui Ştefan luminoasă ca faţa unui înger. Cuvioasa dragoste îi luminează pe unii şi îi umple de bucurie, după cum a grăit psalmistul: Inima mea a nădăjduit în Domnul; El m-a ajutat şi mi-a înflorit trupul (Psalm 17, 10). Bucurându-se inima, înfloreşte şi faţa. Când omul se îmbină oarecum cu dragostea lui Dumnezeu, atunci strălucirea se arată şi în afară de trup, ca într-o oglindă, cum i s-a întâmplat lui Moise când s-a învrednicit în a-l vedea pe Dumnezeu. Cel ce prin iubire a ajuns la această ultimă treaptă a scării, asemănător s-a făcut îngerilor, uitându-şi chiar şi de îndatorirea de a-şi alimenta trupul. Sufletul, împuns de suliţa dragostei dumnezeieşti, se doreşte şi se sfârşeşte în Domnul, cu focul dragostei neţărmuite (Ioan Scărarul, Scara raiului, ed. a II-a, trad. de mitropolitul Nicolae Corneanu, Timişoara, 1997, p. 518-519).
Iudeii, cărturari, farisei şi saduchei, nu credeau că Iisus ar fi Fiul lui Dumnezeu sau măcar un prooroc; mai degrabă credeau că ar fi un înşelător. Stând la loc înalt şi venind în sprijinul apostolilor, arhidiaconul Ştefan a binevestit şi le-a dovedit că Iisus este Fiul lui Dumnezeu. El a plecat cerurile şi s-a pogorât spre a mântui omenirea de păcat, născându-se din Preacurata Fecioară, aleasă mai înainte de întemeierea lumii. El este cel prezis de Moise (Deut. 18, 15): “Prooroc ca mine vă va ridica, din fraţii voştri, Domnul Dumnezeul nostru; de El să ascultaţi” (Fapte 7, 37). Regele prooroc şi psalmist David şi-a dorit să dobândească locaş statornic pentru slava lui Dumnezeu. Solomon, fiul său însă s-a învrednicit a fi ctitorul templului sfânt. Ştefan le-a precizat că “(Domnul Dumnezeu) nu locuieşte în clădiri zidite de mână omenească” (Fapte 7, 48). “Cerul îmi este mie scaun şi pământul aşternut picioarelor mele – zice evanghelistul V.T. – deci ce fel de casă îmi veţi zidi voi şi ce loc de odihnă pentru mine? Toate acestea mâna mea le-a făcut şi ale mele sunt… Spre unii ca aceştia îmi îndrept privirea, spre cei smeriţi, cu duhul umilit…” (Isaia 66, 1-2). “Voi cei tari la cerbice, pururea staţi împotriva Duhului Sfânt, precum părinţii voştri, aşa şi voi! Pe care dintre prooroci nu l-au prigonit părinţii voştri? Omorât-au pe cei ce au vestit sosirea Celui drept, ai cărui vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum” (Fapte 7, 51-52)
Ca un ostaş al lui Hristos, îmbrăcat fiind cu puterea cea nebiruită, Ştefan, pentru lege oştindu-se împotriva ucigătorilor Domnului, a arătat şi a biruit tot eresul cel hulitor al călcătorilor de lege. Ca un propovăduitor al vieţii celei tainice şi dumnezeieşti, mai presus de toate cele ce aici de pe pământ, a pus adevărul cel de biruinţă purtător. Cu râvna dragostei lui Hristos aprinzându-se şi spre luptă dezbrăcându-se, plin de credinţă şi de dumnezeiescul duh, Ştefan a adeverit tuturor propovăduirea apostolilor pescari, cea de Dumnezeu rânduită. Izvorul duhului în inimă tainic câştigându-şi, Ştefan a mustrat semeţia iudeilor necredincioşi şi le-a arătat lor pe Fiul lui Dumnezeu, cel ce a odrâslit din sămânţa lui David (Catavasii la ziua sf. Ştefan). Cuvânt de înţelepciune, cuvânt de dogmă, cuvânt de ştiinţă, cuvânt de învăţătură a bunei credinţe i-a dăruit Dumnezeu Cuvântul lui Ştefan. Ca urmare, cei fărădelege au scrâşnit din dinţi, spre ucidere, asupra lui Ştefan. Cât de mare a fost îndrăzneala dumnezeieştii râvne a lui Ştefan, că până la sânge s-a oştit vitejeşte împotriva ucigătorilor de Dumnezeu!
Hristos, cel ce din Fecioară a strălucit, l-a luminat cu lumina sa pe Ştefan, care a răsărit ca un luceafăr al împărăţiei sale. Plin de Duh Sfânt fiind, Ştefan căutând la cer, l-a văzut pe Cel ce a venit din Maica Preacurată, care n-a ştiut de bărbat. L-a văzut în ceruri, întru dumnezeirea şi slava cea neschimbată, stând de-a dreapta Tatălui. Cei ce au ascultat cele grăite de Ştefan, n-au avut parte de privirea în lumina strălucitoare a cerurilor, cu preamărire ce i s-a deschis lui Ştefan. Iată deci motivarea iritării peste măsură a necredincioşilor, la cele exclamate de Ştefan: “Văd cerurile deschise şi pe Fiul omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!” (Fapte 7, 56). Astupându-şi urechile, cei de faţă, ca la o comandă, s-au năpustit asupra lui Ştefan şi ca nişte fiare răpindu-l, l-au scos afară din cetate şi l-au bătut cu pietre. Cu câtă credinţă şi cu ce putere sufletească se ruga atunci Ştefan, implorându-l pe Hristos să primească duhul său, ca o jertfă binemirositoare (Catavasii)!
Ca nişte trepte şi scări la cereasca suire, i s-au făcut lui Ştefan zvârliturile de pietre, prin care suindu-se, a văzut pe Domnul stând de-a dreapta Tatălui şi ţinându-i cunună. Cu pietre fiind împroşcat, Ştefan – urmând exemplul Mântuitorului – s-a rugat pentru iertarea celor ce îl ucideau, zicând: “Doamne nu le ţine în seamă păcatul acesta!” (Fapte 7, 60) şi grăind acestea, a adormit în Domnul, cu somnul cel dulce al muceniciei. Prin virtutea dragostei, Ştefan s-a lepădat de orice gând potrivnic faţă de semenii săi, căci – după cuvântul sf. ap. Pavel (I. Cor. 13, 4-7) – “dragostea nu ştie de pizmă, nu se aprinde de mânie, nu pune la socoteală răul. Toate le suferă… toate le rabdă” (Ioan Scărarul, op. cit., p. 517).
Oameni evlavioşi au luat sfintele moaşte ale arhidiaconului Ştefan, întâiul mucenic şi martir (protomartir) al Bisericii lui Hristos şi punându-le în sicriu de piersic, le-au aşezat în latura bisericii. Văzând şi auzind cele întâmplate, Gamaliel, învăţătorul legii, care le-a luat apărarea apostolilor, a crezut în Iisus şi s-a botezat, împreună cu fiul său, Avelvus. Soborul sf. Ştefan s-a serbat la biserica sa mucenicească, aproape de locul numit Constantiana (din Sinaxar).
În ziua de 27 decembrie, Biserica dreptmăritoare serbează cinstita pomenire a sf. arhidiacon Ştefan, podoaba pătimitorilor, lauda credincioşilor şi mărirea drepţilor. Cu grăire de bine a răsplătit el ucigaşilor săi, cel ce este începutul şi vrednicia mucenicilor lui Hristos. Ieri am preamărit pe Stăpânul şi Împăratul nostru care cu trup s-a născut şi la noi a venit. Astăzi, sluga Stăpânului cu pietre a fost ucis şi cu duhul său din trup a ieşit. Astăzi, Biserica îl fericeşte pe sf. arhidiacon Ştefan, pentru devotamentul cu care a propovăduit învăţătura creştină şi pentru prinosul de jertfă adus, ca mărturisitor al dumnezeirii lui Hristos.

Lasă un răspuns