Sf. mare mucenic GHEORGHE

Timp de aproape trei veacuri, în imperiul roman, Biserica creştină a suferit grele persecuţiuni din partea păgânilor. Împăraţii romani, păgâni şi ei, le-au cerut creştinilor să se lepede de credinţa în Hristos şi să se închine idolilor. Neînfricaţi au fost însă creştinii în faţa chinurilor. Împreună cu ap. Pavel, au afirmat ei zicând: “nici moartea, nici puterile genunei…nu ne va despărţi pe noi de dragostea lui Dumnezeu…” (Romani 8 ,38-39). Un astfel de mărturisitor a fost şi sf. Gheorghe, mucenic şi martir al Bisericii.
Sf. Gheorghe s-a născut în anul 280, în Capadocia, dintr-o familie de ofiţer roman. Numele său, în greceşte georgos (plugar) nu sugera, că se trăgea din familie nobilă. Mergând pe urmele tatălui său, sf. Gheorghe a îmbrăţişat cariera armelor; de tânăr a ajuns la rangul de tribun militar. Părinţii săi l-au educat în duhul credinţei şi al dragostei creştine. Sf. Gheorghe a trăit în timpul celei de a X-a persecuţiuni şi cea mai grea, care a avut loc în vremea domniei împăratului Diocleţian. La începutul domnniei sale, Diocleţian a fost favorabil creştinilor. În anul 298 stările de lucruri s-au schimbat. În Nicomedia, chiar la palatul imperial, s-a întâmplat un incendiu. Cezarul Galeriu, cooptat ca ajutător la conducerea imperiului, a aruncat vina pe creştini şi l-a decis pe Diocleţian să dea o hotărâre de persecutare a creştinilor. Li s-a cerut creştinilor să presteze în public lepădarea de credinţă şi să fie readuşi la cultul zeilor păgâni. Convins de Galeriu, care îi era ginere, Diocleţian a hotărât înlăturarea din armată a creştinilor, socotiţi a fi periculoşi pentru Stat. Se cerea folosirea tuturor mijloacelor posibile spre ai face pe creştini să aducă jertfă idolilor. Cei care nu s-au lăsat înduplecaţi au fost omorâţi. Dacă erau dintre nobili, li se retrăgeau drepturile, fiind apoi trecuţi în rândul robilor. Contemporanii atestă că au căzut astfel victime sute de mii de creştini.
Sf. Gheorghe a avut tăria sufletească de a lua atitudine faţă de faptele împăratului şi ale sfetnicului său. Nespus de indignat, Diocleţian a cerut unui demnitar al său să-l convingă pe sf. Gheorghe să se lepede de creştinism. Cu curaj i-a stat sf. Gheorghe împotrivă demnitarului păgân, convins de cele grăite de Iisus apostolilor: “oricine care va mărturisi pentru mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi eu pentru El înaintea Tatălui meu celui din ceruri” (Matei 10, 32). Ca urmare a nereuşitei demnitarului, însuşi împăratul a încercat a-l atrage pe sf. Gheorghe cu cuvinte măgulitoare şi cu promisiunea de daruri, dacă se va lepăda de Hristos. Sf. Gheorghe a rămas însă statornic în credinţa creştină.
Sf. Gheorghe a fost apoi aruncat în temniţă şi a fost supus la chinuri groaznice. I s-a pus o piatră grea pe piept, spre a-l strivi. Adus fiind apoi în faţa împăratului, cu tărie a mărturisit pe Hristos. Legat de o roată ţintuită cu fiare şi pornit pe deal în jos, spre a-i sfâşia trupul, sfântul a rămas în viaţă. Uimiţi de cele întâmplate, mulţi au mărturisit credinţa în Hristos. Din poruncă împărătească, toţi aceştia au fost executaţi. Sfântul a rămas în viaţă şi după ce a fost aruncat în groapa cu var nestins. A suferit chinuri, încălţat fiind cu sandale ţintuite şi alungat cu biciul. Nu i-a fost ridicată viaţa nici prin otrăvire. Dus în templul lui Apollo, să jertfească idolilor, statuile zeilor s-au prăbuşit la pământ. Impresionată de cele întâmplate, însăşi împărăteasa Alexandra a mărturisit credinţa în Hristos. Cutremurat de acestea, împăratul Diocleţian a poruncit ca atât sfântului cât şi împărătesei să li se taie capul. La Nicomedia, în drumul spre osândă, împărăteasa a decedat, iar apoi sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul, în zi de 23 aprilie, zi în care an de an Biserica îi prăznuieşte pomenirea.
Cinstirea pe care creştinătatea i-o aduce sfântului Gheorghe, o atestă numeroasele locaşuri de închinare cu hramul acestui sfânt. Biserica mănăstirii Voroneţ, zidită de Vodă-Ştefan cel Mare şi Sfânt, după lupta de la Războieni şi alungarea turcilor din ţara Moldovei, din îndemnul cuviosului sfânt Daniil Sihastru, are deasemeni hramul sf. Gheorghe. În naosul acestei biserici este înfăţişat chipul sfântului Gheorghe, iar în pronaos, deasupra registrelor cu medalioane, sunt redate chinurile muceniceşti ale acestui sfânt. În cadrul picturii exterioare, pe peretele sudic, într-o înşiruire de portrete, după mitropolitul Grigore Roşca şi cuviosul Daniil Sihastru, este prezentată aleasa compoziţie cu sf. Gheorghe ucigând balaurul.
Pe timpul sfântului domn Ştefan cel Mare, sf. Gheorghe, purtătorul de biruinţă, era considerat patronul oştirii. Ca mărturie, în mănăstirea Zograful din Sf. Munte Athos, ctitorită de acelaşi domn al Moldovei, se păstrează şi azi un steag al Moldovei, cu chipul sf. Gheorghe.
Cinstirea adusă sf. Gheorghe de poporul nostru românesc, este vădită şi de mulţimea icoanelor pe sticlă, dintre care cele mai răspândite îl reprezintă pe sfânt călare pe un cal alb, înarmat cu suliţă purtătoare de cruce. El îi vine într-a-jutor fetei de împărat, pe care balaurul, ieşit dintr-un lac, este gata să o înghită. Sf. Gheorghe străpunge balaurul, care simbolizează pe diavolul, gata să ducă la pierzare alese vlăstare. În registrul superior, sunt prezentaţi părinţii fetei, care asistă cu sufletul la gură, la lupta glorioasă dusă de sf. Gheorghe cu balaurul.
În icoana pe sticlă din prima jumatate al sec al XIX-lea, lucrată de Toma Poenaru din Laz şi păstrată la muzeul Brukenthal din Sibiu, împotriva balaurului, alături de sf. Gheorghe luptă şi sf. Teodor Tiron.
Icoana pe sticlă din Arpaşul de Sus, lucrată de Savu Moga, datată din 1884 şi păstrată în colecţia C. Brăiloiu din Bucureşti, îl reprezintă pe sf. Gheorghe împreună cu sfinţii: Teodor Tiron, Dimitrie Trifon, mucenici şi martiri de aceeaşi persecuţie a împăratului Diocleţian.
Într-o splendidă icoană pe sticlă, tot din Arpaşul de Sus, datând din 1872, în aceeaşi ambianţă, este reprezentat şi un argat al împăratului care urcat pe calul alb, îi oferă sfântului Gheorghe o cană cu apă, spre a-i stâmpăra fierbinţeala şi setea.
Multe mărturii arată cinstirea pe care creştinătatea de pretutindeni i-o aduce sf. Gheorghe. În anul 1769, ţarevina Rusiei, Ecaterina a II-a, a instituit ordinul militar Crucea sfântului Gheorghe. Sf. Gheorghe este sărbătorit şi în biserica rom. cat. Steagul Angliei are pe el Crucea sfântului Gheorghe. La Praga, într-una din curţile interioare a palatului de pe Hradsin, la cererea împăratului german, Carol al IV-lea, în anul 1373, a fost ridicat grupul statuar, cu statuia ecvestră din bronz a sfântului Gheorghe omorând balaurul. Sculptori turnători au fost fraţii Martin şi Gheorghe, fiii pictorului Nicolae din Cluj. Copia acestei statui poate fi văzută şi azi în faţa bisericii reformate din str. Kogălniceanu, a municipiului Cluj-Napoca.
În perioada interbelică, în şcolile secundare din ţara noastră a funcţionat şi Societatea de lectură sf. Gheorghe, în scopul cultivării la elevi a curajului neînfricat de mărturisire a credinţei creştine.
În trecutul său istoric, poporul român cu nădejde a apelat la sf. mare şi mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, să mijlocească la Părintele ceresc, spre a ocroti sub păvaza sa protectoare, strădania muncii anotimpului de primăvară. Potrivit numelui său, cântarea bisericească îl reprezintă pe sf. Gheorghe ca pe un cultivator în ogorul Bisericii, care a dezrădăcinat “slujirea cea cu spini idolilor” şi a sădit “viţa dreptmăritoarei” credinţe creştine.

Lasă un răspuns