Pe urmele Pruncului Sfînt în țara Egiptului

La praznicul Crăciunului, Biserica ne-a pus în față evenimentul, în același timp foarte umil, dar și de proporții foarte mari, omenesc și divin, care, în unica persoană a lui Iisus Hristos, a unit două naturi, din care una, natura omenească, iar cealaltă natura divină, veșnică și nemărginită a lui Dumnezeu cel nevăzut. Acest eveniment plasează simbioza realizată de Iisus Hristos, într-o taină de nepătruns a Divinității, “taine cea din veac ascunsă de îngeri neștiută”, după cum o numește sfînta noastră Biserică.

Cu adevărat mare este taine creștinătății. Dumnezeu s-a arătat în trup, după mamă, ca om adevărat, după Tată, ca Dumnezeu adevărat, așa cum îi mărturisim noi toți, cu toată convingerea, prin mărturisirea credinței noastre dreptmăritoare.

La sărbătorirea Crăciunului – după cum spune sf. Proela – Iisus Hristos ni s-a arătat ca un copil, arătînd prin aceasta slăbiciunea noastră. S-a văzut însă de îndată, că n-a fost de ajuns să se smerească spre a se naște ca prunc din femeie, “făcîndu-se oamenilor asemenea, și la înfățișare dovedindu-se ca un om” (Filipeni, 2, 7). După plecarea magilor, sfîntul evanghelist Matei ne prezintă refugierea grăbită a Maicii Domnului cu Pruncul și dreptul Iosif, în țara Egiptului, în timpul nopții, la sfatul îngerului, adresat în vis dreptului Iosif.

Nu ni se spune în ce oraș a stat, nici ce fapte s-au săvârșit, odată cu trecerea pe acele locuri a Pruncului Iisus.

Dacă după sfatul îngerului, Domnul Iisus a rămas în Egipt “pînă la săvîrșirea lui Irod” (Matei 2, 15), care a avut ca urmaș în Iudeea pe Arhelau, se poate aprecia durata șederii în Egipt. Pe baza datelor istorice oferite de Iosif Flaviu, care în a asa “Istorie a Iudeilor” relatează despre cumplitele suferințe ale lui Irod, se apreciază că Arhelau și-a început domnia, cînd Iisus era de trei ani.

În acel răstimp, Egiptul era o țară multimilenară, plină de istorie, cu realizări deosebite în știință și tehnică, cu bogate tradiții și legende. Prezență, pe acele locuri, a Familiei Sfinte, nu putea să rămînă nesesizată. Tradiția creștinilor egipteni păstrează încă vie în conștiință, amintirea prezenței pe acele meleaguri a pruncului Iisus. Memorabile rămîn amintirile privitoare la Familia Sfîntă, pe care le-au cules cei ce au întreprins cercetări la fața locului. Astfel de amintiri relatează J. P. Peroncel-Hugax, în “Le monde”, din 26-27 decembrie 1976, pag. 5.

Menționez, că fuga în Egipt a Familiei Sfinte, ca fapt istoric, este trecută sub tăcere de E. Renan în a sa lucrare “Viața lui Iisus”. Este fapt neîndoielnic, că sînt credincioși ai Bisericii noastre, care, stăpîniți de setea de a cunoaște cît mai mult din viața Mîntuitorului, în lipsa unei educații religioase suficiente, citesc această carte fără discernămîntul necesar. Faptul, că Renan omite etapa, cît a stat Familia Sfîntă în Egipt, premergea contestării sale deosebit de păgubitoare, a divinității lui Iisus.

Voi prezenta – în continuare – amintiri despre Iisus, desprinse din tradiția creștină a Egiptului.

La Materieh, în periferia orașului Cairo, se vede un bătrîn sicomor (un fel de smochin), despre al cărui strămoș se crede că dăduse umbră Pruncului Sfînt, care fugea din calea lui Irod.

La Belbeis, în delta Nilului, un arbore a avut același privilegiu și se spune, că populația s-a opus la intenția soldaților lui Bonaparte de a-l tăia, spre a-l transporta în Franța. Musulmanii, care-l cinstesc pe Iisus ca pe un profet, au ridicat o moscheie pe locul arborelui de la Belbeis, în anul 1850, cînd acesta a căzut de la sine.

După războiul din 1967, creștinii egipteni n-au mai putut merge, cu ocazia marilor praznice, în pelerinaj la Ierusalim și la celelalte locuri din țara sfîntă. Ca urmare au sporit venerarea locurilor din Egipt, care se bucură de renumele de a fi primit, odinioară, vizita pruncului Iisus. După o hartă publicată de cotidianul “Le progres egyptien”, Iisus, împreună cu Sfînta Fecioară Maria, dreptul Iosif și Salomeia, tovarășa lor de călătorie, însoțit fiind de asinul lor – ai cărui numeroși urmași poartă pe spinarea lor un semn de culoare neagră, în formă de cruce – au mers de-a lungul coastei muntelui Sinai și au urcat pînă în Egiptul de Sus. Aici, la mânăstirea Maharrak, aproape de Asiut, se merge în pelerinaj, pentru reculegere, pe stînca – după cum relatează tradiția – unde s-a jucat Iisus, Fiul lui Dumnezeu.

Lui Ashmonnein, loc înalt, faraonic, copții povestesc, că idolul, din aramă, în formă de hipopotam, așezat la intrarea cetății, la sosirea Familiei Sfinte, refugiate pe acele locuri, s-a răsturnat de pe soclu. Pare-se, că s-au anticipat – sub această formă – spusele Mîntuitorului, care la intrarea triumfală în Ierusalim, la cererea fariseilor, să-și certe mulțimea pentru aclamare, le-a răspuns: “Zic vouă, de vor tăcea aceștia, pietrele vor striga!” (Luca 19, 40).

Localitate Wadi Naturn L-a văzut de asemeni pe Pruncul Iisus în trecerea Lui pe acele meleaguri și – ca urmare – acest punct al deșertului Libiei a devenit și a rămas pînă în zilele noastre, principala vatră a monahismului african. În ultimii ani, în această localitate, vocațiile au fost așa de numeroase, încît unele mănăstiri au demolat chiliile vechi, de mai multe secole, spre a le înlocui cu construcții noi, mai spațioase.

Pînă la căderea negus-ului, patriarhul copt al Etiopiei venea, cu regularitate, la Cairo, spre a lua apă, de la o fîntînă, sfințită prin trecerea pe acolo a lui Iisus.

În cripta bisericii sfîntul Sergiu, din valea Nilului, datînd de la începutul erei creștine, exista o bancă de piatră pe care – spune tradiția – a șezut Maica Domnului cu Pruncul, în trecerea pe acolo. Astăzi, această bancă este acoperită de apa Nilului.

Într-un sărac sat egiptean, al cărui singur titlu de mîndrie estre trecerea, odinioară, a pruncului Iisus, s-a recurs la distinsul preot copt Abuna, spre a-l întreba, pentru ce – după părerea sa – Familia Sfîntă a văzut, de departe în timp, mănăstirea noastră”.

Am prezentat aceste desprinderi din tradiția creștină egipteană, păstrate cu scumpătate și predate viitorimii. De sigur, nu sîntem în măsură de a aprecia cît din cele relatate aparțin adevărului și cît aparține legendei. Fără îndoială însă, întemeindu-se pe duioase inspirații, izvorîte din tradiție, poemele au cîntat și arta a redat călătoria Familiei Sfinte în țara Egiptului

Lasă un răspuns