Mărturii biblice referitoare la temelia Bisericii

Biserica este instituția sfîntă, divino-umană, împărăție spirituală, pe care Cuvîntul întrupat al lui Dumnezeu a întemeiat-o pe pămînt, ca învățătoare a adevărului și distribuitoare a Harului dumnezeiesc, spre mîntuirea și sfințirea oamenilor.1

La întrebarea pe care Iisus a pus-o ucenicilor săi, în părțile Chesariei lui Filip; “Voi cine ziceți că sînt? Luînd cuvîntul, Simon Petru a rostit: Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu. Iar Iisus răspunzînd îi grăi: Fericit ești tu Simone, fiul lui Iona, că nu trup și sînge ți-au dezvăluit ție (aceasta), ci Tatăl Meu, cel din ceruri. Și eu îți zic ție, că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea și porțile iadului nu vor birui-o” (Matei 16, 15-18).

În numele tuturor apostolilor, a răspuns Apostolul Petru, fiind cel mai vîrstnic între ei. El a mărturisit credința fermă, că Iisus este Mesia și totodată Fiul lui Dumnezeu celui viu, pe care Domnul Hristos va întemeia Biserica sa. Pentru exprimarea acestei convingeri, Hristos Domnul a ținut să-l fericească pe Apostolul Petru, dar l-a încredințat, că pînă la înălțimea unei astfel de mărturisiri nu s-a ridicat prin propriile sale puteri. Această mărturisire de credință este o descoperire de sus, de la Tatăl cel din ceruri, pentru că “nimeni nu cunoaște cine este Fiul fără numai Tatăl și cine este Tatăl fără numai Fiul și căruia voiește Fiul să-i dezvăluiască” (Luca 10, 22).

Conumele de Petru nu l-a primit fiul lui Iona de această dată, ci de cînd boteza Ioan Botezxătorul în părțile Iordanului (Ioan 1, 43).

În sprijinul celor de mai sus, prezint aici versetul de la Matei 16, 18 și în versiunea greacă: Kago de si lego si i Petros Ke epi tafti ti petrea ikodomiso mu tin ekklision.

Se face distincție, în limba greacă, între substantivele o petros și i petra. Primul este masculin și înseamnă piatră, de dimnesiuni mici, care, cu ușurință, poate fi urnită din loc, iar al doilea este feminin și înseamnă piatră de dimensiuni mari, stîncă, ce nu poate fi urnită din loc. În textul grecesc se face, în mod explicit, distincția între Petru (= Petros), care a făcut mărturisirea de credință și piatra (= petra), credință mărturisită de Apostolul Petru, care trebuie să fie fermă și de neclintit, ca o stîncă, ce rămîne în mod statornic la locul ei.

În predica Sa de pe munte, Domnul Hristos a spus despre bărbatul cuminte, că “a clădit casa lui pe stîncă. A căzut ploaia, au venit rîurile mari, au suflat vînturile și au bătut în casa aceea, da ea n-a căzut” (Matei 7, 24-25). Tot astfel Domnul Hristos își zidește Biserica pe piatra nestrămutată a credinței mărturisite de Apostolul Petru, că Iisus este adevăratul Mesia, Fiul lui Dumnezeu celui viu.2

Această mărturisire de credință în Hristos Domnul stă la temelia Bisericii creștine, care va dăinui în veci. Întemeiată fiind pe credința fermă, că Iisus, întemeietorul ei, este Fiul lui Dumnezeu, Biserica nu va putea fi biruită nici de puterile demonice, cu toată înfruntarea lor potrivnică.

Contrar învățăturii Bisericii noastre ortodoxe, teologii romano-catolici, din considerente tendențioase și greșite, interpretează versetul de la Matei 16, 18, că Domnul Hristos ar fi întemeiat Biserica Sa pe Apostolul Petru. Din acest text reiese, în mod evident, că Domnul Hristos ar fi întemeiat Biserica Sa pe Apostolul Petru. Din acest text reiese, în mod evident, că Domnul Hristos n-a spus de această dată, “tu ești Petru” și pe tine voi zidi Biserica mea, ci “pe această piatră voi zidi Biserica mea”. Una este persoana Apostolului Petru ( = Petros), care a făcut mărturisirea de credință în fața Domnului Hristos și cu totul alta este piatra ( = petra), credința mărturisită de Apostolul Petru, pe care Domnul Hristos să zidească Biserica Sa.

Părerea teologilor romano-catolici, referitoare la temelia Bisericii, ne impune întrebarea: Din ce considerente, oare, Domnul Hristos ar fi întemeiat Biserica Sa doar pe Sf. Apostol Petru, neglijînd astfel pe toți ceilalți sfinți Apostoli? Spre a da răspuns, ne vine în sprijin cuvîntul Sf. Apostol Pavel, adresat credincioșilor Bisericii din Efes, prin care le zice, că “sînteți împreună cetățeni ai sfinților și casnici ai lui Dumnezeu, zidiți fiind pe temelia Apostolilor și proorocilor, unde însuși Iisus Hristos este piatra cea din vîrful umghiului” (Efeseni 2, 19-20).

Afirmația teologilor romano-catolici, că Biserica lui Hristos ar fi clădită pe Apostolul Petru, nu o întîlnim niciunde menționată biblic. Însuși Apostolul Petru spune: “Scris este în Scriptură: Iată, pun în Sion piatra din capul unghiului, aleasă, de mare preț,… piatra pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii; aceasta a ajuns în capul unghiului” ( I Petru 2, 6-7). Piatra din capul unghiului la o clădire încheie doi pereți, menirea ei fiind să susțină întreaga clădire. Piatra din capul unghiului avea să fie Mesia, care vroia să unească, din punct de vedere religios, cele două părți constitutive ale omenirii, pe Iudei și pe păgîni, în Biserica Sa, care a unit apoi întreaga lume.

Interpretarea teologilor romano-catolici, referitoare la temelia Bisericii, n-a fost cunoscută în veacurile primare ale creștinismului; ea este o creație a timpurilor de mai tîrziu, în sprijinul considerentelor lor, privitoare la ierarhia Bisericii creștine.

În monografie “Iisus Hristos” de L. Bougaud, episcop rom.-cat., se afirmă cu stăruință, că Apostolul Petru ar fi fost “menit să fie piatra de temelie a Bisericii” 4 și în consecință, că Domnul l-ar fi “orînduit cap al Bisericii lui”.5 Este de menționat, că această carte circulă și în rîndurile credincioșilor Bisericii noastre dreptmăritoare.

În scopul comparației cu textul de la Matei 16, 18, prezentat în versiunea greacă, dau aici și versiunea latină: “Ego dico tibi, quia tu es Petrus, et super hanc Petram, aedificabo Ecclesiam meam”.6

Petrus (corespondentul lui Petros) estre nume propriu, de genul masculin, iar petra ( = petra), substantiv de dimensiuni mari – scris aici cu majusculă, în scopul reliefării punctului de vedere, propriu teologilor romano-catolici.

Ca înțeles, versiunea latină nu prezintă deosebire față de cea grecească. În consecință, petra exprimă piatra mărturisirii de credință a Apostolului Petru, că Iisus este Fiul lui Dumnezeu celui viu, pe care domnul Hristos și-a zidit Biserica.

În sprijinul învățăturii Bisericii noastre ortodoxe, privitor la temelia Bisericii creștine, vine același Sf. Apostol Pavel, care, scriindu-le Corintenilor despre răul dezbinărilor în Biserică, le cere ca “fiecare să ia seama cum clădește. Nimeni nu poate pune altă temelie decît cea odată pusă, care e Iisus Hristos” (I Corinteni 3, 10-11).

Biserica creștină nu este instituție efemeră. Hristos n-a întemeiat Biserica Sa pe Apostolul care s-a lepădat de trei ori de El. Este necesară de precizat aceasta, față de afirmația ce s-a strecurat în “Lumea creștină”, supl. la România liberă din 28.1.1990, p. 2, prin neglijarea cerinței de ordin etimologic a exegezei biblice. Interpretarea versetului de la Matei 16, 18 reclamă discernămînt deosebit, spre a se evita riscul alunecării de la adevărul de credință.

Asupra Bisericii s-au abătut multe și mare încercări, fără a o fi clintit din loc, fondată fiind pe temelia fermă, că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu celui viu. Aceasta ne dă încrederea, că oricît de înverșunate ar fi vrăjmășiile puterilor demonice, Biserica lui Hristos va birui, căci cu noi este Dumnezeu.

1 Andrutsos H., Dogmatica Bisericii ortodoxe răsăritene, trad. de D. Stăniloae, Sibiu, 1930, p. 281 și 290.

2 Gheorghiu V., Sf. Evanghelie după Matei, cu comentar, vol. III, Cernăuți, 1933, p. 507.

Gheorghiu V., Op. cit, p. 612.

4 Bougaud L., Iisus Hristos, trad. de C. Ceruleana, București, 1939, p. 208.

5 și 6 Bougaud L., Op. cit., p. 262.

Lasă un răspuns