Lumea spirituală a îngerilor

În a sa nemărginită bunătate, Dumnezeu nu s-a restrâns la propria contemplare; pentru împărtăşirea din binefacerile sale, a adus din neexistenţă la existenţă pe cele nevăzute şi pe cele văzute. Prin Dumnezeu-Cuvântul s-au făcut toate „din tot ce s-a făcut” (Ioan 1, 3). A creat mai întâi Dumnezeu mai întâi lumea spirituală, după care a creat lumea sensibilă şi – în sfârşit – din aceste două, l-a creat pe om. După spusele Sf. Grigore de Nazianz,a cugetat Dumnezeu puterile îngereşti şi cereşti şi acestea au devenit faptă. 1 Îngerii au fost înainte de crearea lumii sensibile, căci zice Scriptura: „Când tresăltau laolaltă stelele dimineţii, toţi îngerii Domnului se bucurau foarte” (Iov 38, 7).
Dintru început, Biblia ne oferă mărturii despre existenţa îngerilor. Izgonindu-i pe Adam şi Eva din Eden, „a pus (Dumnezeu) heruvimi cu sabie de foc, să păzească drumul spre pomul vieţii” (Fac. 3, 24). Îngerii şi-au făcut simţită prezenţa şi în viaţa patriarhilor: Avraam, Isaac şi Iacob. Îngerii sunt fiinţe spirituale, libere, necorporale şi imateriale, după cum spune psalmistul: „Cel ce faci pe îngerii tăi şi pe slugile tale pară de foc” (Psalm 104, 4). În sprijinul acestora, ne vin cuvintele spuse de Iisus apostolilor, după învierea sa: „Duhul carne şi oase nu are…” (Luca 24, 39). Care este natura şi definiţia fiinţei îngerului, precum şi dacă fiinţa îngerilor este aceeaşi sau se deosebeşte a unora de a altora, acestea numai Dumnezeu-Ziditorul le ştie. El care le ştie pe toate. 2
Despre serviciul îngerilor, de preamărire şi de lăudare a lui Dumnezeu. Profetul Isaia (6, 1-3), spune: „Am văzut pe Domnul stând pe tron înalt… Serafimi stăteau înaintea lui, fiecare având câte saşe aripi: cu două îşi acopereau feţele, cu două picioarele iar cu două zburau şi strigau unul către altul, zicând: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaolt, plin este tot pământul de mărirea lui!”
În profeţia sa, psalmistul arată prin ce cuvinte diavolul avea să-l ispitească pe Iisus, dus fiind pe aripa templului: „Îngerilor săi le va porunci Domnul să te păzească în toate căile tale; te vor ridica pe mâini, ca să nu se izbească de piatră piciorul tău” (Psalm 91, 11-12). Evanghelistul Matei (4, 10-11) arată, că după întreită şi zadarnică încercare de a-l ispiti, Iisus l-a respins categoric pe diavol, zicându-i: „Pleacă, Satano! (Retro, Satana!) şi iată, îngerii venind la Iisus, îi slujeau”.
Retras în pustie, din calea furiei Izabelei, pentru moartea preoţilor lui Baal, profetul Ilie a primit mâncare şi apă, printr-un înger (I Regi, 19, 5-8). Proorocul Daniil arată că a văzut pe cei trei tineri aruncaţi în cuptorul cu foc, ocrotiţi de îngerul cu chip dumnezeiesc, prezent cu ei în cuptor (Dan 4, 5).
La întrebarea pusă de apostoli: „cine este mai mare în împărăţia cerurilor”, Iisus a dat ca exemplu un prunc cu sufletul curat şi nevinovat, model de sinceritate şi fără vicleşug, cerându-le să nu dispreţuiască pe vreunul dintre aceştia, că „îngerii lor în ceruri pururea văd faţa Tatălui meu care este în ceruri” (Matei 18, 10). Acest verset biblic a fost considerat ca loc clasic pentru existenţa îngerilor păzitori. 3
În convorbirea pe care Natanail a avut-o cu Iisus, pe care l-a recunoscut a fi Fiul lui Dumnezeu, a grăit apoi Iisus: „De acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorându-se peste Fiul omului” (Ioan 1, 50 şi 52). Nu poate fi omis faptul, că în Vechiul Testament (la locul numit ulterior Betel = Casa lui Dumnezeu) Iacob, în drum spre Mesopotamia, culcat pe o piatră, pusă căpătâi, a avut un vis minunat. A visat o scară proptită de pământ, cu vârful atingând cerul, iar îngerii lui Dumnezeu, se suiau şi se pogorau pe scară (Fac. 28, 12).
Un deosebit serviciu al îngerilor îl constituie prezenţa lor în iconomia mântuirii neamului omenesc, la întemeierea şi propăşirea împărăţiei cerurilor. Îngerul Gavriil i-a vestit preotului Zaharia, că Elisabeta, soţia lui, va naşte un fiu care se va numi Ioan şi „va merge înaintea Domnului” (Luca 1, 13 şi 17). După şase luni, acelaşi înger, i-a binevestit Preacuratei Fecioarei Maria, că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu (Luca 1, 35). La naşterea lui Iisus, îngerul Domnului i-a încurajat pe păstori şi le-a binevestit bucurie mare, că li s-a născut Mântuitor, care este Hristos Domnul (Luca 2, 10-11). În amarul suferinţelor din Ghetsimani, când cu mare stăruinţă se ruga, iar sudoarea lui picura pe pământ cu picături mari de sânge, un înger din cer s-a arătat lui şi-l întărea” (Luca 22, 43-44). Când se lumina de ziua întâia a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul. Îngerul Domnului, pogorând din cer, a rostogolit piatra şi a stat deasupra ei. Înfăţişarea lui era luminoasă ca fulgerul, iar îmbrăcămintea lui albă ca zăpada” (Matei 26, 1-3). Femeilor mironosiţe, venite la mormânt să ungă trupul lui Iisus şi neaflându-l , li s-au arătat doi îngeri, în chipul a doi bărbaţi, în veşminte strălucitoare, care le-au înştiinţat că a înviat, după cum a spus pe când era în Galileia (Luca 24, 1-6). La înălţarea lui Iisus la cer, doi îngeri, în chipul a doi bărbaţi, îmbrăcaţi în haine albe, au stătut lângă apostoli, îmbărbătându-i (Fapte 1, 10).
Pentru propovăduirea Evangheliei lui Iisus, apostolii au fost puşi în temniţa obştească, dar în timpul nopţii un înger al Domnului, descuind porţile temniţei, i-a scos afară (Fapte 5, 18-19). După ce Ap. Iacob ucis a fost cu sabia, Ap. Petru a fost luat şi băgat în închisoare păzită de ostaşi. Un înger al Domnului, venind noaptea la el, l-a deşteptat şi lanţurile i-au căzut de la mâini. Au trecut de străjile temniţei, poarta deschizându-se singură şi au ieşit împreună din uliţa închisorii (Fapte 12, 1-10). Ca urmare a faptelor minunate ce s-au petrecut, era firesc ca Ap. Petru să aprecieze, că „îngerii sunt mai mari în tărie şi în putere” (II Petru 2, 11). Îngerii au fost trimişi să le vină într-ajutor şi să-i ocrotească pe cei ce lucrau în via Domnului, dar să-i şi pedepsească pe cei păcătoşi şi răufăcători. Pe Irod Agripa, care l-a ucis pe Ap. Iacob, îngerul Domnului l-a lovit şi – mâncându-l viermii – a murit (Fapte 12, 23).
Ca fiinţe libere, prin stăruinţa în bine, îngerii buni au rămas credincioşi lui Dumnezeu, păstrându-şi curăţia şi nevinovăţia naturală. Prin harul divin s-au desăvârşit, ajungând la starea fericită de a nu mai fi mişcaţi înspre păcat, voinţa lor fiind în mod constant înclinată numai spre bine. Iisus a fost ispitit de saduchei, care prea pământeşti fiind şi necunoscând Scripturile, nesocoteau marea putere a lui Dumnezeu şi nu credeau în învierea morţilor. În răspunsul său, Iisus a precizat, că „la înviere nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu, în cer” (Matei 22, 30). După cuvântul Ap. Pavel, „sunt trupuri pământeşti, sunt apoi trupuri cereşti. Se seamănă trupul întru stricăciune, înviază întru nestricăciune… întru putere… înviază trup duhovnicesc” (I Cor. 15, 40-44).4
Faţă de nemărginirea lui Dumnezeu, mintea îngerilor este mărginită, dar o întrece pe a omului. Îngerii, fiinţe mărginite, nu sunt legaţi de vreun loc anumit. Se găsesc în fiecare moment unde le-a fost solia, dar nu pretutindeni. Cerul este considerat a fi loc al îngerilor. Despre ziua celei de-a doua veniri – a zis Iisus – „nimeni nu ştie, nici îngerii din cer” (Marcu 13, 32). La judecată, „Domnul Iisus se va ivi din cer, cu îngerii puterii sale” (II Tes. 1, 7).
Pentru servirea lui Dumnezeu, deplasarea îngerilor se caracterizează prin sprinteneală, ardoare, agerime şi promptitudine. În soliile lor, îngerii au luat formă omenească, de bărbat sau de tânăr, spre a apărea astfel pe pământ. În misiunile lor, îngerii nu sunt limitaţi de pereţi, de încuietori sau de peceţi. Sunt prezenţi, în chip spiritual acolo unde au fost trimişi, fără a fi prezenţi simultan în două locuri deosebite. Îngerii sunt în slujba Providenţei divine.5Ei sunt ocrotitori şi ajutători pentru cei drepţi şi evlavioşi, în diferite situaţii diferite din viaţă. În primejdii, câţi binecredincioşi nu au simţit că s-au salvat, ca prin minune, prin mâna ocrotitoare a îngerului păzitor, trimis de Dumnezeu! O, dar îngerii sunt trimişi şi spre a pedepsi marile păcate şi gravele nelegiuiri ale acelora care au abuzat de bunătatea şi de multa îngăduinţă a lui Dumnezeu.
În parabola despre drahma cea pierdută, a arătat Iisus că „bucurie este înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte” (Luca 15, 10). Dacă îngerii se încredinţează de cei încredinţaţi să-i ocrotească şi să-i ajute, este firesc să se bucure de îndreptarea unui păcătos. De la sine însuşi îngerul nu poate să-i ofere ceva, dar poate să se roage pentru cel păcătos, ca Dumnezeu să se milostivească şi să se reverse aspra lui din darul său cel desăvârşit.
Lumea îngerilor este este alcătuită din trei ierarhii, fiecare dintre acestea fiind formată din câte trei cete. Prima ierarhie este formată din: ceata Serafimilor, ceata Heruvimilor cu ochi mulţi şi ceata tronurilor celor preasfinte, unită de aproape şi nemijlocit cu Dumnezeu.
…………………………….
Multe locaşuri de închinare din ţara noastră au hramul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil. Biserica mănăstirii Războieni, cu hramul Sfinţilor Arhangheli, a fost ctitorită de Ştefan cel Mare şi Sfânt, în anul 1496. Această biserică a fost ridicată întru amintirea şi cinstirea eroilor căzuţi, cu 20 de ani mai înainte, în anul 1476, în lupta cu Turcii, la Pârâul Alb. Ea va vesti mereu episodul cel mai dramatic din viaţa lui Ştefan Vodă, atribuit de posteritate, spre a-i lumina chipul lui eroic. 7
Mănăstirea Agapia, cu hramul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, ctitorie a hatmanului Gavriil, fratele lui Vasile Lupu, a fost zidită în anii 1642-1647, mai la vale de schitul ctitorit în sec. al XIV-lea de sihastrul Agapie. Biserica mănăstirii a fost pictată de Nicolae Grigorescu în anii 1858-1861. Acolo funcţionează seminarul teologic pentru maici şi fete laice. A fost apreciat modul melodios de intonare al cântărilor bisericeşti din Sf. locaş de închinare, ca fiind de o frumuseţe îngerească.
În anul 1634, Matei Basarab, domnitorul Ţării Româneşti, a ctitorit mănăstirea Arnota cu hramul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, în amintirea scăpării găsite în acele locuri, urmărit fiind de cete de turci. Mănăstirea este apreciată pentru importantele mărturii istorice pe care le oferă şi pentru arta sa religioasă. În pronaosul bisericii este mormântul lui Matei Basarab şi al tatălui său.8
Între temele frecvent alese pentru icoane pe sticlă, sunt şi Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil. Icoana Buneivestiri, din Făgăraş, datată din 1866, păstrată la Muzeul de artă populară din Bucureşti, o înfăţişează pe Presfânta Fecioară Maria la rugăciune, cu cartea deschisă, într-un cadru din care se vede cerul înstelat în timp ce arhanghelul Gavriil arată spre Duhul Sfânt care coboară. Acest înger ţine în mâna stângă o floare, drept simbol al curăţiei şi fecioriei.9
Icoana pe sticlă din Cârţisoara, din a doua jumatate a sec. al XIX-lea, păstrată la Muzeul Brukenthal din Sibiu, asociază pe Sf. Ierarh Nicolae, cu Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, ca împreună păzitori şi ocrotitori ai curăţiei şi nevinovăţiei tinerelor vlăstare.10
Credincioşii bisericii dreptmăritoare îi venerează cu evlavie pe sfinţii îngeri, ca pururea slujitori ai dumnezeieştii măriri, la altarul ceresc. Se solicită ocrotirea sub acoperământul aripilor lor celor netrupeşti, bineştiind că ei sunt mijlocitori la Tronul ceresc, pentru dobândirea a ceea ce este de folos, pentru izbăvirea din primejdii şi din nevoi.

1 Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, ed. a III-a, trad. de D. Fecioru, Bucureşti, 1933, p. 49.
2 Ibidem, p. 47-49.
3 Gheorghiu V., Sf. Evanghelie după Matei, cu comentar, vol III, Cernăuţi, 1933, p. 548.
4 Ibidem, p. 623-624.
5 Andrutsos H., Dogmatica, trad. de Dumitru Stăniloae, Sibiu, 1930, p. 137-138.
6 Sf. Ioan Damaschin, op. cit., p. 48.
7 Lemnaru Nedic, Pe o stâncă neagră, Bucureşti, 1968, p. p. 90.
8 Vlasie Mihai, Drumuri spre mănăstiri, Bacău, 1997, p. 70, 90 şi 190.
9 Irimie C şi Focşa M., Icoane pe sticle, Bucureşti, 1969, p. 18, planşa 106.
10 Ibidem, planşele 109 şi 110.

Lasă un răspuns