La Betleem astă dată se naşte Hristos din Fecioara Maria

Înnoirea neamului omenesc mai înainte a vestit-o proorocul Avacum, învrednicindu-se în mod negrăit a-i vedea închipuirea, că prunc tânăr a ieşit Cuvântul din Fecioara, spre înnoirea popoarelor (Irmos la Catavasiile Naşterii Domnului). Evanghelistul T. V., Isaia (7, 14), a proorocit zicând: „Iată, Fecioara va zămisli şi va naşte fiu şi-i va pune numele Emanuil, care se tălmăceşte „cu noi este Dumnezeu” (Matei 8, 9). Acelaşi prooroc Isaia ne spune textual, că „Dumnezeu este cu noi, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi” (Isaia 8, 9). Prin însuşi numele său, Emanuil, Dumnezeu este cu noi, prin Hristos, unul născut Fiul lui Dumnezeu.
„Şi tu, Betleeme, pământul Iudeii, nu eşti deloc cel mai mic dintre căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi povăţuitorul, care va paşte pe poporul meu Israil” (Miheia 5, 1 şi Mat. 2, 6). Într-adevăr, Iisus s-a născut în peştera din Vitfleimul Iudeii, după cum a proorocit profetul Miheia.
În vedenia sa, proorocul Daniil l-a văzut pe Gavriil, care i-a vestit lui despre Mesia, „Sfântul Sfinţilor”, care avea să vină şi dărâmarea templului şi a cetăţii Ierusalimului, peste care avea să dea prăpădul şi se va aşeza uriciunea pustiirii” (Daniil 9, 24 – 27).
„Iar dacă a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul său, născut din femeie, născut sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere şi să dobândim înfierea” (Galateni 4, 4–5).
În Evanghelia de la Luca sunt prezentate stări de lucruri de la venirea pe pământ a Fiului lui Dumnezeu. Când a fost vremea venirii pe pământ a Fiului lui Dumnezeu, ieşit-a poruncă de la Cezarul August, ca toată lumea să se înscrie. Toţi mergeau să se înscrie, fiecare în cetatea sa de obârşie. Deci s-a suit Iosif din Nazaretul Galileii, în Iudeia, la Betleem, oraşul lui David, pentru că împreună cu Maria, logodnica sa, care era grea, erau din casa şi din neamul lui David. Pe când ei erau în Betleem, s-au împlinit zilele ca Maria să nască. A născut pe Fiul ei cel întâi născut, l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, căci nu era loc pentru ei în casa de popas.
În partea locului, păstorii ţineau strajă noaptea lângă turmele lor. Şi iată, că îngerul Domnului a stătut lângă ei şi mărirea Domnului i-a învăluit în lumină, iar ei s-au înfricoşat cu frică mare. Îngerul le-a zis lor: „Nu vă temeţi, căci iată vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi la tot poporul. Astăzi, în oraşul lui David vi s-a născut vouă un Mântuitor, care este Hristos Domnul. Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle”. Deodată, împreună cu îngerul, s-a făcut mulţime cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu, pe pământ pace şi între oameni bună învoire”.
După ce îngerii s-au depărtat, păstorii s-au dus la Betleem şi au aflat pe Maria, pe Iosif şi pe prunc culcat în iesle. După ce l-au văzut, au destăinuit cuvântul grăit lor despre acest copil. Toţi câţi auzeau, se mirau, de întâmplarea pe care li-o spuneau păstorii. Toate aceste lucruri, Maria le cumpănea în inima ei. Păstorii s-au întors apoi la turmele lor, preamărind şi lăudând pe Dumnezeu pentru toate câte auziseră şi văzuseră, precum li se vestise (Luca 2, 1–20).
Un eveniment de aşa mare importanţă, nu putea să se desfăşoare în ascuns. Magii de la Răsărit, care reprezentau pătura cea mai înaltă, au văzut pe cer steaua a cărei apariţie vestea evenimentul venirii pe pământ a lui Mesia. S-au pregătit şi au pornit din ţara lor înspre Apus. Ajungând în Iudeia, au apelat la Irod, căpetenia iudeilor şi l-au întrebat de locul unde s-a născut Mesia. Chemând pe cărturari, au aflat că în Betleem trebuia să se nască, după cum au spus proorocii şi precum este scris. Irod le-a cerut să se ducă şi să-l caute şi găsindu-l, să vină şi să-l vestească, spre a se duce apoi şi el să i se închine.
Gata fiind de drum, mare le-a fost bucuria, văzând steaua, pe care n-o mai zăriseră, dinaintea plecării lor spre Iudeia şi mai cu osebire spre Ierusalim. Steaua a stătut apoi deasupra locului unde era pruncul împreună cu mama lui. În faţa lui, i s-au închinat şi desfăcându-şi lucrurile lor, i-au oferit daruri preţioase: aur, tămâie şi smirnă. După cum au fost lămuriţi în vis, de acolo, nu s-au mai întors la Irod, care avea gânduri ascunse, voia să-l prindă pe Iisus şi să-l omoare. Pe altă cale s-au întors în ţara lor (Matei 2, 1–12).
Praznicul Naşterii Domnului este prilej de reflecţie la legătura noastră cu Dumnezeu şi la frumuseţea chipului nostru cel dintâi. Prin Pruncul Sfânt, cerul coboară pe pământ. Întreaga creaţie este pătrunsă de o cerească semnificaţie. Păstorii împreună cu îngerii îl măresc pe Dumnezeu, care aduce pe pământ pacea şi instaurează între oameni bună învoire.
Hristos s-a născut în Betleemul Iudeii, spre a duce lumina cerească până la marginile pământului şi să alunge întunericul neştiinţei şi al fricii. Cu evlavie, credincioşii îi oferă lui Iisus sufletul, spre a se sălăşlui într-însul. Are loc un schimb de daruri; Dumnezeu îi oferă omenirii cerul, iar pământul, prin aleşii săi, îi oferă Betleemul inimii lor.
Cerul şi pământul cântă împreună, la cea veste minunată, care la Betleem ni se arată. Astăzi cuvântul cel fără de început, din Fecioară s-a născut, cum au spus proorocii. Pe cel necuprins de fire, peştera din Betleem l-a cuprins. În peştera modestă necuvântătoarele au tresăltat la prezenţa Făcătorului a toate. De la apariţia stelei de la Răsărit, vestitoare a naşterii Fiului lui Dumnezeu au venit la închinare craii, care i-au adus daruri scumpe şi l-au preamărit pe Iisus.
Prin naşterea lui Mesia din Prea Sfânta Fecioară Maria, a început şi pelerinajul omenirii spre ceruri. Prin naşterea Domnului, ieslea a devenit cer, Fecioara scaun de heruvimi, iar întreaga natură, sălaş al păcii. Iată deci, cum a trăit întreaga fire, bucuria naşterii lui Hristos. Naşterea Domnului este o dovadă, că Dumnezeu ne iubeşte şi noi nu suntem ai nimănui.
Modul cel mai potrivit de a răspunde semnalului dat de păstori şi de magi, care s-au grăbit să meargă să se închine Pruncului tânăr, este să mergem şi noi la peştera sfântă a Betleemului.
Naşterea Domnului din Fecioara Maria ne arată sensibilitatea divină, devenită pentru noi rug arzător, care se consumă nemistuit, ca să incălzească inima rece a istoriei. Întregul univers gravitează înspre evenimentul naşterii. Fiul lui Dumnezeu, care deschide marea perspectivă a înnoirii omenirii.
Prin naşterea Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria, avem în ceruri pe Dumnezeu-omul; avem la cine să privim, la cel ce ne întinde o mână mântuitoare. Avem astfel o bună cunoştinţă despre Dumnezeu, care a ajuns la o limpede apropiere de om, care împreună cu întreaga fire, tinde de acum spre înnoire.
Cât de minunat exprimă colindele mărirea Celui ce a coborât din ceruri, spre a lua trup omenesc.