Arătându-se Iisus apostolilor Săi după Învierea Sa din morţi, le-a oferit lor mâinile şi picioarele Sale ca să-l pipăie, spre a se convinge că El este; „spiritul carne şi oase nu are, cum mă vedeţi pe mine având”. Stăruind, spre a le înlătura mirarea, a mâncat în faţa lor „peşte fript şi fagure de miere”. Trebuia să se împlinească toate cele ce s-au spus despre El, „în legea lui Moise,în prooroci şi în psalmi”. Deschizându-le mintea spre a pricepe Scripturile, le-a zis lor, că „aşa este scris şi aşa se cădea să pătimească Hristos şi să învieze din morţi a treia zi” (Luca 24, 39 – 46).
Ca într-un ansamblu melodic se îmbină mărturiile multiple aduse de martorii contemporani cu evenimentul Învierii lui Iisus, care a uimit o lume întreagă, după actul creaţiei lumii, care s-a întâmplat şi s-a petrecut în istorie. Dacă pentru sublimitatea şi măreţia sa, pe un prim loc se situează crearea lumii, indubitabil, în ordine, pe al doilea loc se situează faptul Învierii lui Hristos a treia zi din mormânt.
După pogorârea Duhului Sfânt, asupra apostolilor, în cuvântarea sa, ap. Petru a arătat că regele David, profet fiind, a grăit despre învierea lui Hristos, că „n-a lăsat sufletul lui în împărăţia morţii, nici nu a îngăduit ca sfântul său să vadă putreziciunea” (Psalm 15, 10). „Pe acest Iisus, Dumnezeu l-a înviat, pentru care noi toţi suntem martori” (Fapte 2, 30–32).
În aceeaşi carte a Fapt. ap. 26, 22–23, se precizează „ceea ce şi proorocii şi Moise au spus, că Hristos va trebui să pătimească şi să fie cel dintâi din învierea morţilor şi să propovăduiască lumina, deopotrivă poporului (Israel) şi păgânilor”.
Între urările de bine la şapte biserici, sf. ap. Ioan Teologul exprimă dar şi pace „şi de la Iisus Hristos, Martorul credincios, Cel întâi născut din morţi, şi Domnul împăraţilor pământurilor… Care ne-a dezlegat pe noi din păcatele noastre, întru sângele Său” (Apoc. 1,5).
Sf. ap. Pavel, propovăduind pe Hristos Cel ce a pătimit pentru noi, s-a îngropat şi a înviat a treia zi după Scripturi, le zice Corintenilor, că El (Iisus Hristos) „este pârga (adică începătura) învierii celor adormiţi” (I Cor. 15, 20).
Câtă bucurie a putut urma după Cruce! După moarte s-a făcut sălaş vieţii. „Eu am venit ca oile mele (cuvântătoare) să aibă viaţă şi să aibă belşug”, adică să aibă mai multă viaţă ca mai înainte.
Învierea lui Hristos a schimbat optica noastră despre moarte; moartea este o etapă premergătoare învierii. Prin înviere, noi nu mai trăim în perspectiva morţii, ci în perspectiva vieţii. Dacă există înviere, atunci există nădejde. Dobândim astfel cunoştinţa adevăratei noastre valori, conştiinţa nemuririi.
În timp ce-l ucideau pe el cu pietre, sf. arhidiacon Ştefan a exclamat: Iată, văd cerurile deschise şi pe Iisus Hristos de-a dreapta Tatălui, gata să-i iasă în întâmpinare. Toţi cei cu credinţă nu mai trăiesc în perspectiva morţii, ci în perspectiva vieţii.
Biruinţa lui Hristos prin înviere a devenit temelie a vieţii noastre. La întrebarea: Cine este omul? Răspunsul: o fiinţă capabilă de înviere. Este firesc deci ca în sărbătoarea învierii lui Hristos să ne gândim la posibilitatea învierii noastre. La Învierea lui Hristos este momentul prielnic de reaprindere în suflet a dorului înnăbuşit după nemurire. În a doua epistolă către Corinteni, sf. ap. Pavel vorbeşte despre un om întru Hristos, care a fost răpit până la al treilea cer, unde a auzit cuvinte de nespus, pe care nu-i este iertat omului a le rosti (II Cor. 12, 2 – 4).
Dorul după nemurire e prea frumos, ca să poţi să ştii despre tine că ai putea să mori de tot, cum pe bună dreptate s-a exprimat Shakespeare, spre a fi privat de gustarea unei astfel de frumuseţi. În această privinţă celebrul poet roman, Horaţiu (64 – 8 a.H.), a lăsat sentinţa: Non omnis moriar! (adică: Să nu mor de tot!), în nădejdea unei trăiri superbe, după moartea pământească.
Catavasiile din sfânta şi luminata zi a Paştilor, deci cântările religioase despre coborârea lui Iisus la iad, ce se rostesc la utrenia marelui praznic, preamăresc biruinţa lui Hristos asupra morţii, ieşind din mormânt. Cât de explicit este redată această coborâre la iad, „în cele de desubt ale pământului. Ai sfărâmat veşnicile încuietori, care ţineau pe cei legaţi… şi ai înviat pe Adam, împreună cu tot neamul, Hristoase, sculându-te din groapă”.
Câtă luminozitate se desprinde din rândurile condacului Învierii, care grăieşte: „de te-ai şi pogorât în mormânt, Cela ce esti fără de moarte, dar puterea iadului ai sfărâmat şi ai înviat ca un biruitor, Hristoase Dumnezeule, … Cela ce dai celor căzuţi învierea”. Şi iarăşi: cu catavasiile Învierii, zicem: „Prăznuim a morţii omorâre, a iadului sfărâmare şi începătura vieţii celei veşnice şi săltând, lăudăm… pe Cel unul bine cuvântat, Dumnezeul părinţilor şi preamărit”.
Canonul zilei Sfintei Învieri a lui Hristos, în a sa svetilnă (adică luminândă), rosteşte: „Cu trupul adormind, ca un muritor, Împărate şi Doamne, a treia zi ai înviat, pe Adam din stricăciune ridicând, şi moartea pierzând-o. Paştile nestricăciunii, lumii spre mântuire”.
Catavasiile sfintei zile a Paştilor exprimă şi făgăduinţa că Domnul Hristos va fi cu ai Săi credincioşi mereu, până în sfârşit: „O, dumnezeiescule, o iubitul, o prea dulcele Tău glas, cu noi fără de minciună te-ai făgăduit a fi până la sfârşitul veacului, Hristoase, pe carele avându-l noi credincioşii întărire de nădejde, ne bucurăm”.
După ce Iisus şi-a dat duhul „catapeteasma templului se sfâşie în două, de sus până jos, iar pământul se cutremură şi stâncile se despicară” (Mat. 27, 51). Ruperea în două a catapetesmei a descoperit sanctuarul şi-a arătat poporului goliciunea lui. Ordinea veche dispare şi un nou sanctuar se ridică, pe altarul căruia se va aduce jertfa curată a T.N., de la răsăritul până la apusul pământului.
Iisus Hristos s-a adus pe sine jertfă pentru mântuirea noastră şi ca un Dumnezeu, din morţi a înviat. De voie, Iisus pentru noi a pătimit şi cu moartea sa, moartea noastră a omorât, iar prin Învierea Sa, a dăruit viaţă din belşug. Învierea ta, Hristoase, Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri.
E sărbătoare mare azi, / în ceruri îngerii-au cântat / şi ceru-ntreg s-a bucurat. / Tot iadul s-a cutremurat / şi pietrele s-au despicat. / Pământu-ntreg s-a închinat, / Hristos din morţi a înviat.
Din bogăţia de imnuri, prezint aici şi un alt imn închinat Învierii lui Hristos:
Hristos din morţi a înviat / şi-a şters al nostru greu păcat. / Hristos din morţi a înviat / şi lumea-ntreagă-a mângâiat, / din moarte ne-a răscumpărat. / Şi dacă El n-ar fi venit, / lumea nu s-ar fi mântuit. / Fă ca din moarte să-nviem, / de tine să ne-apropiem. / Hristos din morţi a înviat, în veci să fie lăudat!
Cuvine-se ca împreună cu bine credincioşii creştini să-l preamărim pe Cel ce a înviat din morţi călcând, grăindu-i:
„Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime, că a Domnului mărire peste tine a strălucit, saltă acum şi te bucură, Sioane, iar tu curată de Dumnezeu Născătoare, veseleşte-te întru învierea Celui născut al tău”.