Învăţătură despre adevăr

Ca şi cunoaşterea, adevărul poate fi folosit în două sensuri. În sens intelectual, adevărul se referă la faptele care pot fi dovedite ca adevărate sau ca fiind false. În sens existenţial şi moral se referă la adevăr ca atribut al unei persoane. În genere, adevărul are înţelesul de lucru real şi complet, în opoziţie cu ceva fals şi incomplet (Dicţionar biblic, edit. Cartea creştină, Oradea, 1995, p. 10).
În T.V., noţiunea de adevăr este vădită în punerea la încercare a celor spuse, spre a se dovedi dacă sunt adevărate. Aşa s-a petrecut în Egipt între Iosif şi cei zece fraţi ai săi. Dintre ei, Simeon a fost reţinut, până la constatarea că sunt adevărate cele spuse de cei zece fraţi (Facere 42, 16).
„Sunt prea mic faţă de toate îndurările şi credincioşia pe care, (Tu Doamne), ai dovedit-o cu robul tău Iacob!” (Facere 32, 11).
Fericit este acela care în urma mărturisirii adevărului, iertate i-au fost păcatele. „Ţi-am dezvăluit păcatul meu – a zis psalmistul David – şi vinovăţia mea nu ţi-am tăinuit-o… iar tu ai ridicat povara păcatului meu” (Psalm 32, 5).
În suferinţă fiind, Iov a recunoscut că Dumnezeu este atotdrept şi i-a zis: „Dumnezeu să mă cântărească în cumpăna-i cea dreaptă…! (Iov 31, 6).
Prin rostul profetului Zaharia (8, 16), Domnul porunceşte: „Grăiţi aproapelui vostru adevărul, judecând întru dreptate şi dând hotărâri drepte în cetăţile voastre”.
Din paginile Sf. Scripturi se desprinde interesul pentru spiritul de dreptate şi pentru cercetarea minuţioasă a adevărului. „Să cercetezi cu deamănuntul decă fărădelegea se va adeveri…” (Deut. 17, 4). Şi iarăşi: „Desăvârşită este lucrarea sa şi toate căile sale sunt prea drepte. El este Dumnezeu credincios, fără de strâmbătate, drept şi adevărat” (Deut. 32, 4). Acelaşi interes pentru dreptate şi adevăr se vădeşte şi prin tâlcuirea poruncii date de Dumnezeu proorocului Ozeea 2, 20 – 21: „În ziua aceea voi încheia un legământ şi voi sfărâma arcul şi sabia şi voi curma războiul din ţară, iar pe locuitori îi voi pune la adăpost. Şi te voi logodi cu mine pe veci, întru dreptate şi după pravilă, întru îndurare şi dragoste”.
Regina din Saba a căutat să se încredinţeze personal, despre adevărul privitor la faima lui Solomon. A zis regina din Saba către Solomon: „Adevărată este faima pe care am auzit-o în ţara mea despre poveţele tale şi despre înţelepciunea ta. Dar n-am crezut spuselor până n-am venit şi am văzut cu ochii mei… Înţelepciunea şi bogăţia ta întrece cu mult faima despre care am auzit eu” (I Regi 10, 6 – 7).
În Evanghelia de la Ioan 1, 17 este făcută importanta precizare: „Legea s-a dat prin Moise, iar darul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos” (Ioan 1, 17).
„Dumnezeu este duh şi cei ce i-se închină cade-se să i-se închine în duh şi în adevăr” – a grăit Iisus către femeia samariteancă, la fântâna din Sihar (Ioan 4, 24). Rugăciunea în duh se opune rugăciunii pur exterioare şi verbale. Rugăciunea în adevăr se opune rugăciunii false şi ipocrite. Rugăciunea în duh şi în adevăr este o înălţare, un strigăt al sufletului, izvorând din adâncurile conştiinţei.
„Cine lucrează adevărul vine la lumină, ca să se arate faptele lui, că sunt săvârsite în Dumnezeu” (Ioan 3, 21).
„Diavolul nu stă laolaltă cu adevărul, pentru că nu este adevăr într-însul. Când spune minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi părintele minciunii. Dar pe Mine, fiindcă spun adevărul, nu mă credeţi” (Ioan 8, 44 – 45) – le-a grăit Iisus iudeilor.
În cuvântarea de despărţire de apostolii săi, a grăit Iisus despre sine: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa” (Ioan 14, 6). Nu le-a vorbit atunci despre patimile şi moartea sa. Durerea şi-a învăluit-o în imaginea plecării la Tatăl. Acolo le va găti loc şi lor, „ca să fiţi şi voi unde sunt Eu” (Ioan 14, 3). „Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr” (Ioan 8, 32 şi 36). Iisus le-a grăit apostolilor despre „Duhul adevărului, pe care lumea nu poate să-l primească, pentru că nu-l vede, nici nu-l ştie, ci voi îl cunoaşteţi, căci rămâne la voi şi va fi întru voi” (Ioan 14, 17). „Duhul adevărului vă va învăţa tot adevărul” (Ioan 16, 13).
Dus fiind Iisus în pretoriu, l-a întrebat Pilat de este El împăratul iudeilor. Iisus i-a răspuns: „Tu prea bine zici că Eu sunt împărat… Eu spre aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc adevărul. Oricine care purcede din adevăr ascultă glasul Meu”. Întrebatul-a Pilat pe Iisus: „Ce este adevărul?” Fără a mai stărui să afle răspuns la întrebare, Pilat a ieşit să le spună iudeilor, că el nu găseşte nici o vină în Iisus.
Aflându-se în faţa lui Iisus, Pilat n-a fost în stare să sesizeze Adevărul, rămânând astfel veacuri de-a rândul în oprobriul creştinătăţii. Zadarnică i-a fost atenţionarea venită din partea soţiei sale, care îi cerea să ia seama ce va face cu dreptul Iisus, pentru că mult a suferit în vis pentru el (Matei 27, 19).
Grăindu-le celor din Diaspora, sf. ap. Iacob (1, 18) le-a arătat că aceasta a fost voinţa lui Dumnezeu „care ne-a născut prin cuvântul adevărului, ca să fim noi o pârgă a făpturilor lui”, adică o primă colectivitate de fii care ascultă cuvântul adevărului bisericii creştine.
„Auzind cuvântul adevărului, bună vestirea mântuirii în Hristos crezând, aţi fost pecetluiţi cu Sfânt Duhul făgăduinţei” (Efes. 1, 13). Prin ascultarea cuvântului adevărului, creştinii proveniţi din păgânism au fost şi ei pecetluiţi prin Duhul Sfânt, faţă de cei din iudaism, pecetluiţi prin circumciziune. Şi unii şi alţii au primit deplinătatea mântuirii prin adevărul pur conţinut în noua învăţătură a lui Hristos. Adevărul este însăşi învăţătura noastră creştină.
„Într-adevăr, l-aţi ascultat şi aţi primit învăţătura Lui, aşa cum este adevărul întru Iisus” (Efes. 4, 21). Ca personalitate istorică, Iisus Hristos s-a făcut pe sine pildă a moralităţii, adică a adevărului (i alithia), care nu este o noţiune abstractă, ci o realitate vie. În Iisus Hristos este răspunsul la întrebarea pusă de Pilat: Ce este adevărul? (Ioan 18, 38), căci Iisus este adevărul pur, ca Mesia, ca ideal moral şi ca Fiu al lui Dumnezeu (Rovenţa H, Epistola către Efeseni, cu comentar, Buc., 1939, p. 103 – 104).
„Avem astfel de arhiereu, slujitor altarului şi cortului celui adevărat, pe care l-a înfipt Dumnezeu şi nu omul” (Evrei 1, 2). Altarul şi cortul au caracterul de adevărat, înfipt fiind de atotputernicul Dumnezeu. „Lepădând minciuna, grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia suntem mădulare” (Efes. 4, 25). Grăirea adevărului este cea dintâi piatră ce se cere a intra în construcţia omului nou. Grăirea adevărului este primul atribut care trebuie să-l caracterizeze pe omul cel nou, în contrast cu grăirea minciunii, de către omul cel vechi. Faţă de adevăr, care este atributul lui Dumnezeu, minciuna este atributul răului. Vorbirea adevărului este instrumentul de comunicare între oameni, pentru unirea lor, căci toţi suntem mădulare unii altora. Dacă ochiul vede un şarpe, el nu poate să-si înşele piciorul. Gura, primind ceva acru, nu-şi înşală stomacul, pe motiv că ar fi ceva dulce.
Dezbrăcaţi fiind de omul cel vechi, cu faptele lui, nu vă minţiţi unii pe alţii, dar vorbiţi adevărul, după chipul celui ce ne-a zidit.
În a sa „ La vie littèraire” (VI-ème èd. Paris, 1897, p. 10), A. France a conchis, că asupra tuturor lucrurilor, există mulţime de adevăruri, fără însă ca unul singur dintre ele să fie adevărul.
Privitor la adevăr, s-a încercat a se face paralelă între Iisus şi marile genii ale omenirii. Şi lui Socrate i-a fost dat să moară pentru adevăr, şi totuşi nu poate fi vorba despre o paralelă între el şi Iisus.
Socrate a preluat adevărul, dar Iisus s-a propovăduit pe sine însuşi. Cu convingere a afirmat Iisus despre sine: ”Eu sunt calea, adevărul şi viaţa” (Ioan 14, 6), cerându-le ucenicilor să aibă credinţă în El şi să-i urmeze Lui.
Socrate a propovăduit adevărul omeneşte, dar Hristos Iisus, Fiul lui Dumnezeu fiind, a propovăduit adevărul dumnezeieşte.
În Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, s-a vădit desăvârşita ilustrare a adevărului. „Acesta este voia Tatălui ca oricine care vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică şi Eu să-l înviez în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 40).

Lasă un răspuns