Preasfânta Fecioară Maria, Împărăteasa prealăudată, Maică Fecioară, care s-a învrednicit să nască pe Mântuitorul lumii, Maica Domnului, este prăznuită totdeauna de Biserica dreptmăritoare, în mod deosebit, cu multă şi adâncă evlavie. O astfel de sărbătoare împărătească este şi „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, prăznuită pe 21 noiembrie.
Fecioara Maria, curată la inimă, adică fără pată sufletescă, a fost rodul a multor rugăciuni fierbinţi pe care temătorii de Dumnezeu, Ioachim şi Ana, le-au adresat Ziditorului a toate. Cu timp înainte, drept recunoştinţă, au promis că mult doritul rod aşteptat la bătrâneţe îl vor închina Domnului. Tradiţia ne spune că Ioachim şi Ana descindeau din neamul lui David şi vieţuiau în Nazaretul Galileii. Când Fecioara Maria a împlinit vârsta de trei ani, părinţii ei au dus-o la templul din Ierusalim, spre a-şi împlini făgăduinţa, de a o închina Domnului. Ea era însoţită de fecioare, cu făclii aprinse, căci – după cuvântul psalmistului – „celor drepţi Domnul le străluceşte ca lumina în întuneric” ( Psalm 112, 4). „Tu, Doamne, binecuvântezi pe cel drept şi-l înconjuri cu bună plăcerea ta, cum l-ai înconjurat cu o pavază” (Psalm 5, 13). Sosind la uşa bisericii, cu multă cucernicie şi cu credinţă fericita Ana i s-a adresat preotului Zaharia, cerându-i să o primească pe această fiică nevinovată, roadă a pântecelui ei, pe care a dobândit-o prin rugăciuni, cu multă frângere de inimă, cu lacrimi amestecate. I-a cerut să o aşeze în casa Domnului, că Lui i-a făgăduit-o. Dumnezeu s-a milostivit şi faţă de ea, ridicând de deasupra sa, hula norodului.
Preotul Zaharia a ascultat cu toată atenţia cuvintele acestei mame şi a privit cu căldură asupra Preacuratei Fecioare, minunându-se şi a primit-o cu bucurie mare. La această Fecioară s-a referit Iezechil, prin cuvintele: „poarta aceasta era închisă şi să stea închisă, să nu se deschidă… că Domnul Dumnezeu lui Israil a trecut printr-însa” (Iezechil 44, 1-2). Degrabă, preotul a deschis uşa bisericii, pentru ca fecioara să intre spre a locui într-însa. Cu adevărat, David şi Solomon cu înţelepciune au gândit şi respectiv, a ridicat locaşul de închinare, învrednicindu-se a cunoaşte, cu ochii gândului lor, sublima demnitate a Fecioarei. Adevărul celor proorocite s-a arătat acum şi – ca urmare – trebuia să se ridice umbra. „Slava templului de pe urmă va fi mai mare decât a celui dintâi, că în locul acesta voi sălăşui pacea – zice Domnul Savaot” (Agheu 2, 9). În templul al doilea a intrat Preacurata spre a pregăti locaş lui Iisus, Mântuitorul lumii. În locul cel ales, a intrat ceea ce aleasă a fost mai înainte de veci, spre a se hrăni cu hrană cerească, trimisă ei prin îngerul Domnului. A intrat în Sfânta Sfintelor, căci ei i se cuvenea să audă tainele cele ascunse şi preaslăvite ce s-au grăit în cămările cereşti, că ea va naşte pe Ziditorul lumii. I s-a încuviinţat să intre, căci ea avea să devină mijlocitoarea mântuirii neamului omenesc. Prin intrarea în biserică şi-a închinat întreaga sa viaţă lui Dumnezeu.
Gânduri alese a exprimat preotul Zaharia şi la adresa perechii blagoslovite, Ioachim şi Ana, care s-a învrednicit a fi părinţii preasfintei prunce, care este „acoperământul goliciunii strămoşilor, oglinda proorocilor şi izbăvirea lumii”.¹ Este firesc să ne întrebăm: câţi dintre părinţi – oricâţi copii ar avea – ar consimţi să-l închine pe unul dintre ei lui Dumnezeu, pentru toate zilele vieţii lui?
„Astăzi, în biserica lui Dumnezeu, luminat Fecioara se arată şi pe Hristos tuturor mai nainte vesteşte” (troparul sărbătorii). „Astăzi, în biserică se aduce Fecioara cea cu totul fără prihană, întru sălăşluirea Împăratului a toate, Dumnezeu. Astăzi sfinţenia cea prea curată, ca o pruncă de trei ani se aduce în Sfânta Sfintelor” (la Hvalite). „Îngerii văzând intrarea celei prea curate s-au mirat, cum Fecioara a intrat în Sfânta Sfintelor. Cu adevărat mai presus decât toţi eşti Fecioară curată; deci ca de un sicriu însufleţit al lui Dumnezeu, nicidecum să nu se atingă mâna necredincioşilor” (Irmosul sărbătorii). „Stăpână, dumnezeiască mireasă, venit-ai în biserica Domnului, să te hrănşti ca o sfinţită, în Sfânta Sfintelor. Atunci Gavriil trimis a fost la tine, la cea cu totul fără prihană, aducându-ţi ţie hrană. Toate cetele cereşti s-au minunat, văzând pe Duhul Sfânt întru tine sălăşluindu-se” – zice cântarea bisericească.
Ap. Pavel arată, că la cortul descoperirii vechiului legământ, mai întâi era Sfânta, în care intrau preoţii, pentru săvârşirea slujbelor dumnezeieşti. Despărţită de Sfânta print-o perdea, era Sfânta Sfintelor, unde era tămâietorul de aur şi sicriul legii, în care era: năstrapa (= cană) de aur cu mana, toiagul lui Aaron, ce odrăslise şi cele două table ale legii, date de Dumnezeu lui Moise, pe muntele Sinai. În Sfânta Sfintelor intra numai arhiereul, „odată în an şi nu fără sânge, pentru sine însuşi şi pentru păcatele poporului. Cortul dintâi mai stă în picioare şi este icoană pentru timpul de faţă (Evrei 9, 1-9). Arhiereul a aşezat-o pe Preacurata Fecioară în Sfânta Sfintelor şi aici a rămas ea timp de 12 ani. A petrecut acest timp în curăţenie şi sfinţenie, prin rugăciune şi post, lucrând şi citind Scripturile. A ajuns să cunoască profeţiile despre venirea pe pământ a lui Mesia, Fiul lui Dumnezeu. Tradiţia consemnată în Protoevanghelia lui Iacob – apocrif vechi – arată că Fecioara Maria s-a îndeletnicit cu lucruri de mână, pentru trebuinţele templului, probabil sub îndrumarea femeilor ce se închinaseră serviciului la templu.²
În răstimpul de 12 ani, cât a vieţuit Fecioara Maria în biserică, părinţii ei în vârstă fiind, chemaţi au fost de Dumnezeu la sine şi astfel Preacurata a rămas orfană. La vârsta ei de 15 ani, discutându-se asupra căsătoriei, a apărut protestul categoric al Fecioarei, care ştia despre sine că este închinată lui Dumnezeu pentru întreaga viaţă. Recurgându-se la un procedeu adecvat, s-au înţeles a o logodi cu teslarul Iosif din Nazaret. Iosif era mai în etate, drept si temător de Dumnezeu şi era rudenie apropiată a Fecioarei Maria. I s-a oferit Preasfintei un ocrotitor, care să o ajute. În faţa oamenilor, Iosif îi era ca un logodnic, iar în faţa Părintelui ceresc, ca un tată ocrotitor.³
Vieţuirea în sfinţenie, timp de 12 ani în biserică, a Fecioarei Maria, a fost o pregătire pentru curăţirea de păcatul strămoşesc, prin pogorârea Duhului Sfânt asupra ei şi umbrirea puterii Celui Preaînalt. Prin buna-vestire, arhanghelul Gavriil i-a glăsuit Fecioarei: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1, 35). În această privinţă, învăţătura de credinţă ortodoxă diferă de a
rom.-catolicilor care – în mod neîntemeiat – au promulgat în 1854, dogma „Immaculata conceptio Mariae Virginis”, adică zămislirea (şi naşterea) Fecioarei Maria fără păcat(-ul strămoşesc).⁴
Multe locaşuri de închinare din ţara noastră au hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”. Exemplu deosebit este biserica mănăstirii Snagov, al cărei prim ctitor a fost Mircea cel Bătrân, în sec. al XIV–lea. Alţi ctitori ai ei au fost Vlad Ţepeş, în sec. al
XV–lea şi evlaviosul Neagoe Basarab, care – între 1517–1521 – a zidit biserica actuală, arhitectonic, cu influenţe athonite. Aici a funcţionat tipografia înfiinţată de Sf. Antim Ivireanul, după ce a fost reparată mănăstirea, de Sf. domn Brâncoveanu Constantin.⁵
O icoană frumoasă, provenind de la biserica de lemn din Văleni, lucrată de un meşter maramureşean, datând din anul 1779 şi păstrată la Muzeul din Sighetul Marmaţiei, înfăţişează „Prezentarea la templu a Fecioarei Maria”. În registrul de jos sunt înfăţişaţi părinţii Fecioarei, feţele lor exprimând stare de linişte şi mulţumire sufletească. În deschiderea uşii templului, este înfăţişat arhiereul, care cu bunăvoinţă întinde braţele, spre a prinde mânuţele Fecioarei şi spre a o conduce în sfântul locaş. În registrul de sus, Fecioara, în Sfânta Sfintelor, îl întâmpină pe arhanghelul Gavriil, care pe norii cerului venind, îi aduce în potir hrană cerească.⁶
La acest praznic, credincioşii sunt chemaţi ca împreună, cu un glas să laude pe Preasfânta Fecioară Maria, prunca cea aleasă a lui Dumnezeu şi să cinstească intrarea ei în Biserica Domnului, zicându-i: Lauda cea îngerească, bucură-te, ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine!