Astăzi pe mânz de asin, intră în Ierusalim Hristos Domnu!

După datină, Sfânta Fecioară Maria, împreună cu dreptul Iosif, l-au dus pe Iisus, în vârstă de 12 ani, la Ierusalim, la sărbătoarea Paştilor. Şi în anii de propovăduire a Evangheliei sale, a mers Iisus cu apostolii săi, ca pelerini, la Ierusalim, cu ocazia zilelor de sărbătoare. După învierea lui Lazăr, cel mort de patru zile, s-a dus Iisus la Ierusalim, dar nu ca un pelerin neştiut, ci întovărăşit de admiratori, de femei evlavioase, de apostolii săi, nu numai datorită minunii săvârşite în Betania, dar şi spre a-i asculta învăţătura şi eventual spre a asista la o altă răsunătoare minune.
Plecând din Betania, doi dintre ucenicii săi au fost trimişi în sătucul Betfaghe de la poalele Muntelui Măcinilor, să aducă de acolo o asină, împreună cu mânzul pe care aveau să-i găsească legaţi. Cu certitudine stăpânul acestor animale era un bun cunoscut şi prieten al lui Iisus. Domnul Hristos ţinea să parcurgă distanţa până la Ierusalim, de aprox. 2,5 km, călare pe mânzul asinei, „pe care nimeni dintre oameni n-a şezut vreodată” (Luca 19, 30), spre a se împlini ceea ce s-a spus prin profetul Zaharia (9, 9): „Spuneţi fiicei Sionului: iată împăratul tău vine la tine blând şi călare pe asină şi pe mânz, fiul celei de sub jug” (Matei 21, 5) şi cf. Isaia 62, 11.
Făcând aceasta, ucenicii şi-au pus veşmintele pe mânzul asinei şi Iisus a şezut pe ele. Văzându-l pe Domnul călare, mulţimea s-a însufleţit şi şi-a aşternut hainele în calea lui, pe bolovănişul drumului, presărând flori pe drum, ca să fie cât mai solemnă intrarea în Ierusalim. Localnicii, cu ramuri de finic în mâini, l-au întâmpinat pe Iisus cu bucurie, dovedindu-şi devotamentul şi dragostea lor faţă de Alesul Părintelui ceresc. Toată mulţimea l-a aclamat cu însufleţire, prein cuvinte ale psalmistului (118, 26) care a întrevăzut cu ochii sufletului său, cele ce aveau să se întâmple; „Osana Fiului lui David; bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cel de sus!” (Matei 21,9). În marele entuziasm, convoiul se îndrepta spre templul din Ierusalim. Numai fariseii făceau opinie separată, protestând pentru cuvintele prin care era omagiat Iisus, cerându-i să-şi certe ucenicii. „De vor tăcea aceştia – le-a zis Iisus – pietrele vor striga”, (Luca 19,40).
Fariseilor, care se socoteau – în mod formal – că sunt fii ai lui Avraam, le-a zis Iisus: „Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam” (Matei 3, 9). Diavolului, care ispitindu-l pe Iisus, i-a cerut ca din pietre să facă pâini, i s-a răspuns: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul ce iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 3 – 4).
S-a întristat atunci Iisus pentru trista soartă, ce avea să vină asupra Ierusalimului. Auzind ierusalimitenii, că Iisus este profetul din Nazaret, s-au temut, la gândul, că ar putea ajunge în conflict cu stăpânirea romană.
Iisus a ajuns la templul din Ierusalim, cu cele mai adânci simtăminte de smerenie şi de devotament faţă de Părintele său ceresc, spre a se arăta ca adevăratul miel pascal, care ridică păcatul lumii. Spre marea surprindere, în curtea exterioară a templului era mulţime de negustori care ofereau publicului spre vânzare tot felul de animale. Erau acolo zarafii – schimbători de bani – care, în serviciul lor, exploatau lumea în cel mai nemilos şi neomenos mod. Îşi ofereau serviciile în mod gălăgios, fără sfială şi fără frică de Dumnezeu. Iisus a fost indignat pentru toate cele văzute. A alungat el atunci din curtea templului pe toţi vânzătorii şi cumpărătorii de bani, cu amărăciune zicând, după cum este scris (Isaia, 7): „Casa mea, casă de rugăciune se va chema, dar voi aţi făcut din ea peşteră de tâlhari” (Luca 19, 46) şi cf. Ieremia 7, 11. La porunca lui Iisus, toţi cei care au necinstit incinta templului au ieşit dintr-însa, fără să fi cutezat a se opune. Pe cei neputincioşi, pe orbi şi pe ologi, Iisus i-a tămăduit în mod miraculos. La cele întâmplate, copiii care erau de faţă, au răspuns aclamându-l pe Iisus cu cuvintele: „Osana Fiului lui David!” (Matei 21, 15) ceea ce i-a supărat pe mai marii preoţilor şi pe cărturari, care i-au zislui Iisus să-şi dea seama ce zic ei. La acestea, a adăugat Iisus: „Au niciodată n-aţi citit, că din gura copiilor şi a celor ce sug întocmi-vei laudă?” (Matei 21, 16) şi cf. Psalm 8, 3), fapt pentru care Domnul s-a bucurat.
Curăţirea templului, istorisită de către evangheliştii sinoptici, a avut loc la finele activităţii mesiatice a lui. Ea nu este aceeaşi cu cea relatată în Evanghelia de la Ioan, cap. 2, care a avut loc la începutul activităţii mesiatice a lui Iisus. În prima curăţire, le-a reproşat celor din templu, că fac negustorie şi le-a zis Iisus sinedriştilor care-l ameninţau: distrugeţi acest templu şi în trei zile îl voi reface. Iisus făcea aluzie la moartea sa pe cruce şi la învierea sa de a treia zi. La ultima curăţire, le-a reproşat celor care au necinstit templul, că din casa lui Dumnezeu au făcut peşteră de tâlhari şi prin vindecarea în mod miraculos a orbilor şi ologilor le-a arătat Iisus potrivnicilor cine este El. Iată deci aspecte distincte ale celor două cazuri de curăţire a templului, pentru care nu pot fi identificate (Gheorghiu V., Sf. Evanghelie după Matei, cu comentar, vol. III Cernica, 1933, p. 601). Despre … care le-a cerut apostolilor săi să fie înţelepţi ca .. şi blânzi ca porumbeii.. (Matei 10, 16). A. Huonder spune că i-ar fi tratat .. cu blândeţe pe negustorii de porumbei. Iisus, …şi-a făcut un bici … ştreanguri, le-a zis negustorilor de porumbei……”Luaţi acestea de …(Ioan 2, 16). Despre prima încercare a Mântuitorului de curăţire a templului spune Huonder – că a avut un rezultat…. Ca urmare, Mântuitorul s-a văzut silit să facă a doua curăţire a templului, curăţirea relatată de evangheliştii sinoptici (Huonder …). La picioarele Mântuitorului, vol. I, prelucrare de …. Moşoiu, Sibiu, 1927, p. ….. şi 189 – 190).
În biserica noastră ortodoxă, în Sâmbăta lui …., din preziua Duminicii Floriilor, se face pomenirea morţilor, a bunilor … străbunilor, a moşilor strămoşilor şi a altora din neamul propriu, trecuţi din această viaţă. Creştinii ….. se îngrijesc, la această dată, de curăţirea şi orânduirea mormintelor înaintaşilor şi le înfrumuseţează cu stâlpări. În continuare, în Vinerea mare se aprind lumânări pe morminte, pentru ca ….. în mormânt cu Hristos, … răstignit pe cruce, să şi … cu Hristos, cel care a ieşit din mormânt, a treia zi. Acesta este timp ….. cu bogată semnificaţie religioasă, pentru pomenirea după cuviinţă a înaintaşilor.
Înainte cu opt decenii, după masa Sâmbetei…., înaintea în vacanţa de Paşti, elevii erau duşi cu stâlpări, în corpore, la cimitirul bisericii sub supravegherea dascălilor, cântând „Versul Floriilor”, pe armonizarea lui Timotei Popovici: „Veniţi cu toţi dimpreună ∕ Să-mpletim şi noi cunună ∕ De odrasle înflorite, ∕ Şi de stâlpări înverzite. ∕ Pe Iisus să ntâmpinăm ∕ Şi lui să ne închinăm. ∕ Şi ale noastre veşminte ∕ Să le aşternem înainte. ∕ Că azi pe mânz de asin ∕ Intră în Ierusalim ∕ Hristos Domnul cu blândeţe, ∕ pe popor ca să-l înveţe. ∕ Azi pe Domnul să-l mărim ∕ Şi cu toţi să preamărim ∕ Duminica Florilor ∕ Mult dorita tuturor ∕ …” Stâlpările duse au fost aşezate pe mormintele eroilor patriei, pe care, sub supravegherea şi îndrumarea dascălilor, tot elevii le-au curăţit şi aranjat.
Ceea ce au făcut cu cinste dascălii din trecut, educaţi în şcoală confesională, ortodoxă, este posibil de realizat şi azi, prin cateheţii şcolilor noastre. În Duminica Floriilor, creştinii dreptcredincioşi duc stâlpări la biserică şi se asociază sufleteşte cu cei ce-l aclamă pe Iisus din ceruri, ca odinioară la intrarea solemnă în Ierusalim.
Dezicem uzanţa de a neglija tradiţia ortodoxă bogată în conţinut, în schimb mergând în pas cu confesiunile apusene. Din spirit practic, acestea comemorează morţii lor la 1 noiembrie, început de toamnă târzie, fără semnificaţie religioasă, ducând la morninte ultimele flori, ultimii trandafiri, până nu le-a căzut şi ultima petală.
Văzându-te pe tine, Doamne Iisuse Hristoase, că intri în sfânta cetate, popoarele au purtat stâlpări, te-au lăudat pe tine. Stăpânul tuturor, ca şi când ai fost pe Heruvimi. Să-i strigăm şi noi, astăzi: Osana, celui dintru înălţime, bine eşti cuvântat, cel ce ai venit şi iarăşi vii întru numele Domnului.

Lasă un răspuns