Arhiva lunii februarie 1999

ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI

În viaţa Domnului Hristos, s-au respectat cerinţele exprimate de Dumnezeu prin Moise. Un prim moment deosebit a avut loc în a opta zi de la naştere, când pruncului sfânt i s-a dat numele de Iisus, ceea ce înseamnă Mântuitor, aşa cum hotărâse îngerul.
Potrivit celor afirmate de Sf. Tradiţie, toată partea bărbătească ce deschide pântecele sfânt lui Dumnezeu este. Aceasta cu atât mai vârtos este, cu cât cel născut din Fecioară este Fiul Celui fără de început, Cuvântul cel mai înainte de veci, născut din Tatăl (irmosul Întâmpinării). Cu toate că zămislirea şi naşterea lui Iisus s-a făcut mai presus de fire, prin umbrirea Duhului Sfănt, Preasfânta Fecioară Maria s-a supus întru toate legii curăţirii după naştere.
În conformitate cu cele grăite de Domnul, prin Moise, la 40 de zile după naştere, Fecioara Maria, însoţită de dreptul Iosif, a plecat cu pruncul Iisus, spre a-l prezenta în templul din Ierusalim, odată cu ofranda stabilită, doi pui de porumbel. Pentru cei săraci, legea prevedea câte un porumbel, pentru arderea de tot şi respectiv pentru păcat.
Deşi drumeţi, Preacurata Fecioară cu faţa aplecată asupra pruncului, protejat de arşiţă şi de praful drumului cu o mahramă, prezentarea la templu nu a avut loc fără a fi sesizată. De abia sosiţi în faţa templului şi toată taina care se părea că învăluie prezenţa lor acolo s-a desvelit, căci deasupra pruncului a apărut o lumină vie, care i-a cuprins întreaga lui fiinţă. Un bătrân, gârbovit de zile, foarte cucernic, dreptul Simeon, stăruia în preajma templului, cu nădejdea că i se va împlini făgăduinţa dată de sus. Spera că nu va muri, până ce nu se va învrednici să-l vadă aievea cu ochii săi pe Mesia, mult dorit de patriarhi şi proorocit de profeţi. Întâmpinând-o pe Preasfânta Fecioară, dreptul Simeon a luat pruncul din braţele maicii sale şi cu toată căldura sufletului său şi cu faţa spre templu, a rostit imnul de slavă şi de mulţumire adresat lui Dumnezeu: “Acum slobozeşti pe robul tău, Stăpâne, după cuvântul tău în pace, că ochii mei văzură mântuirea ta, care ai gătit-o înaintea feţei tuturor noroadelor. Lumină spre descoperirea neamurilor şi spre slava poporului tău Israil” (Luca 2, 29-32). Rostite, acestea au produs uimire în sufletul Fecioarei Maria, precum şi al dreptului Iosif, pe care bătrânul Simeon i-a binecuvântat. Cu glas proorocesc a continuat apoi acesta atât asupra pruncului Iisus, cât şi asupra Maicii sale. A spus despre Iisus, că va fi spre ridicarea şi spre căderea multora dintru Israil. Acestea aveau să fie după cum vor şti şi vor voi să asculte sau nu vor voi să asculte de cele ce le va propovădui Iisus. Unii vor fi moşteni ai împărăţiei cerurilor, iar ceilalţi vor rămânea în afara acestei împărăţii. Cu ochi de înainte-văzător, i-a prezis Fecioarei Maria, că prin sufletul ei va trece sabie. Avea să fie martoră la patimile şi moartea pe cruce a Fiului său, în floarea vârstei, pentru izbăvirea omenirii din osânda păcatului strămoşesc.
De aceeaşi întâmpinare fericită s-a învrednicit şi proorociţa Ana, în vârstă de mai bine de o sută de ani. După o căsnicie care a durat doar şapte ani, văduvă timp de 84 de ani, nu s-a depărtat de templu, slujind continuu şi vieţuind în post şi rugăciune. După o astfel de lungă credincioşie şi aşteptare, s-a învrednicit să-l vadă pe pruncul Iisus, care avea să aducă izbăvirea lui Israil. Despre acestea le-a vorbit tuturor celor de faţă şi – cu pietate – a adus slavă şi mulţumire lui Dumnezeu.
Imnul “Acum slobozeşti…” (Nunc dimittis…) exprimă – în formă succintă – simţămintele străbunilor: ale patriarhilor, ale psalmistului David, ale proorocului Isaia, evanghelistul Vechiului Testament şi ale celorlalţi prooroci. Dat fiind momentul la care a fost rostit acest imn, Louis Bougaud, în a sa monografie “Iisus Hristos” (trad. de C. Ceruleanu, Bucureşti, ed. a II-a, p. 83) l-a apreciat ca fiind cântecul de lebădă al Vechiului Testament. De fapt, imnul acesta a răsunat la încheierea măreţei opere a V.T. Prin apariţia sa în lume, Iisus avea să pregătească începutul – nu peste mult timp – al Liturghiei Noului Legământ dintre Dumnezeu şi om.
Întâmpinarea pruncului Iisus la templul din Ierusalim, la împlinirea fragedei vârste de 40 de zile, de către dreptul Simeon şi de proorociţa Ana, este prăznuită de Biserica dreptmăritoare în ziua de 2 februarie. În tradiţia poporului nostru, această sărbătoare a fost cunoscută sub denumirea de “Stretenie”.
În cadrul serviciului divin, la acest praznic, Biserica îi invită pe credincioşi ca împreună să laude pe Hristos, dătătorul de viaţă şi pe Maica sa preacurată, care – după lege – acum l-a adus pe Fiul său în biserica Domnului. Ca un prunc s-a arătat Iisus în biserica măririi sale şi – în braţe fiind purtat – toate de laudă s-au umplut. Bătrânul Simeon a văzut cu ochii săi mântuirea care le-a venit oamenilor, căci Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu (la catavasii). Troparul Întâmpinării Domnului o fericeşte pe Fecioara Maria, că dintr-însa a răsărit soarele dreptăţii, luminând pe cei din întuneric. Îl fericeşte şi pe dreptul Simeon, cu cuvintele: “Veseleşte-te şi tu, bătrânule drepte, primind în braţe pe slobozitorul sufletelor noastre, cel ce ne-a dăruit nouă şi învierea”.
În tezaurul artistic păstrat în bisericile de lemn ale Maramureşului, se găseşte un număr apreciabil de icoane, aparţinând veacurilor al XV-lea şi al XVI-lea. Dacă în veacul al XV-lea, asupra Transilvaniei şi desigur şi asupra Maramureşului s-a resimţit puternica înrâurire a picturii moldoveneşti din înfloritoarea epocă a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, în veacul al XVI-lea, acest proces s-a amplificat, primind noi valenţe.
În centrele mănăstireşti din Moldova, s-a format un meşter zugrav anonim, ale cărui lucrări au numeroase analogii stilistice, de compoziţie şi costumaţie, cu ansamblurile picturale de la Humor, Moldoviţa sau Voroneţ. A trecut din Moldova în Maramureş, aproximativ între anii 1540-1570, unde a pictat probabil pentru biserica de lemn din Budeşti (Susani) un iconostas, din care se mai păstrează două icoane prăznicare, reprezentând naşterea lui Iisus şi Întâmpinarea Domnului. Sub stratul de pictură al icoanei prăznicare “Întâmpinarea Domnului”, datând din prima jumătate a secolului al XVI-lea de la Budeşti (Susani) se află o pictură mai veche, ce se observă fragmentar. Acelaşi meşter zugrav a pictat şi în localităţi din zona Huedinului (Porumb M., Icoane din Maramureş, Cluj-Napoca, 1975, p. 8-9).
În biserica din Budeşti (Josani), alături de trei icoane de dimensiuni mari, ce făceau parte din tâmpla bisericii, datând din prima jumătate a sec. al XVII-lea, se mai păstrează doar opt din cele 12 icoane prăznicare, între care şi Întâmpinarea Domnului. Meşterul iconar are o viziune realistă, personajele fiind mai puţin rigide, draperiile tratate cu largheţe, fără a avea stilul grafic al picturilor de tradiţie bizantină (Porumb M., op .cit., p. 12).
Pictura pe sticlă a fost practicată intens în sudul Transilvaniei: în mărginimea Sibiului, în zona Sebeş-Laz, în Ţara Oltului şi în Ţara Bârsei. De importanţă deosebită a fost cartierul Scheilor, centru de pictură pe sticlă, pentru Ţara Bârsei. Aici, pe lângă meşterii localnici, au lucrat şi iconari veniţi de la Nicula, a căror influenţă se vădeşte şi în icoana cu tema “Stretenie”, datată din sec. al XIX-lea, păstrată în colecţia C. Irimie, Sibiu. Ea înfăţişează pe Fecioara Maria, pe dreptul Iosif şi pruncul Iisus, în braţele bătrânului Simeon. Personajele reprezentate se caracterizează prin rigiditate şi simplicitate, redarea feţelor este specifică primitivismului din unele icoane de tip Nicula (Irimie C. şi Focşa M., Icoane pe sticlă, Bucureşti, 1969, p. 10 şi planşele nr. 54 şi 55).
Pe unul, iubitorul de oameni, care cu naşterea sa a sfinţit pântecele Fecioarei şi mâinile bătrânului Simeon le-a binecuvântat, precum s-a căzut, creştinătatea îl solicită, zicându-i: Întâmpină-ne dar acum şi pe noi, cela ce ne-ai mântuit, Hristoase Dumnezeule, şi împacă lumea ta, prin jertfa prea scump sângelui tău (Condacul Întâmpinării Domnului).