Arhiva lunii octombrie 1998

SF. MARE MUCENIC DIMITRIE

În ziua de 26 octombrie a fiecărui an, toată creştinătatea dreptmăritoare, cu laude şi cântări, prăznuieşte cinstita pomenire a marelui mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir. În ale sale Didahii, Antim Ivireanul1 mărturiseşte că nu îndrăzneşte a-i împleti, după cuviinţă, cununi de laudă şi nici spre a-i vesti, cum se cuvine, măririle minunilor lui. S-a socotit pe sine a nu fi în stare să-i evoce muceniceştele lui lupte, luminatele lui nevoinţe, cea peste firea omenească bărbăţie a sufletului său şi lasă ca alţii să spună vitejia cu care a răbdat rănile şi moartea de martir.
Sf. Dimitrie a trăit în zilele împăratului Diocleţian şi a colegului său de domnie, Maximilian, în a doua parte a sec. al III-lea şi începutul sec. al IV-lea. Aceşti împăraţi, prin sălbăticia şi cruzimea inimilor lor, s-au dovedit a fi perechea diavolului, punând la grea încercare credinţa celor ce-l mărturiseau pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Sf. Dimitrie s-a născut în Tesalonic (azi Salonic), oraş ce a început a înflori din timpurile împăratului Alexandru cel Mare al Macedoniei. Biserica din Tesalonic a luat fiinţă cel mai tărziu în vara anului 52, prin predica, timp de trei săptămâni, a sf. apostol Pavel. Tesalonicul, capitala regiunii a doua a Macedoniei, era cel mai mare oraş comercial, din acele părţi. Bogăţia şi luxul tesalonicenilor au atras şi o mare corupţie morală. Creştinii din Tesalonic, în număr mare, erau proveniţi mai ales dintre păgâni şi anume, bărbaţi şi femei, dintre cei mai distinşi în Macedonia şi Ahaia.
Sf. Dimitrie, proconsul în Tesalonic, era vestit pentru credinţa sa. Dintru început era blagocestiv şi învăţător al credinţei în Hristos, fapt ce i-a atras oprobiul din partea împăratului. Mergând Maximilian la Tesalonic, sf. Dimitrie a fost prins şi pus în temniţă. “Împăratului veacului bineplăcând – zice cântarea bisericească – de către sfatul împăratului celui fărădelege te-ai ferit, mărite Dimitrie, şi celor ciopliţi n-ai jertfit”. Lăudându-se împăratul cu un om al său, pe nume Lie, i-a îndemnat pe oamenii cetăţii să se prindă la luptă cu el, căci îl ştia cu o deosebită tărie fizică şi-i întrecea pe toţi cei de vârsta lui. Un tânăr creştin, pe nume Nestor, vrând să se lupte cu Lie, s-a dus la sf. Dimitrie în temniţă, cerându-i să se roage pentru el. Sfântul l-a însemnat pe frunte cu semnul crucii glăsuindu-i: “Pe Lie îl vei birui şi pe Hristos îl vei mărturisi”. Troparul Sf. Dimitrie arată, că mare apărător l-a aflat întru primejdii lumea, pe el care a biruit pe păgâni; prin rugăciune şi binecuvântare, îndrăzneţ la luptă pe Nestor l-a făcut.
Într-adevăr, îmbărbătat fiind şi încredinţat că nebiruită este puterea sfintei cruci, a pornit Nestor la luptă cu Lie, doborându-i nemăsurata semeţie şi l-a răpus. Auzind de aceasta, împăratul s-a mâhnit, dar s-a şi ruşinat şi s-a mâniat. Aflând apoi, că Nestor a pornit la luptă, încurajat fiind de Dimitrie, împăratul a trimis ostaşi, cu poruncă aspră, ca în temniţă să-i străpungă trupul sfântului cu suliţele, spre a răzbuna înfrângerea şi uciderea lui Lie. În acest chip şi-a dat sf. Dimitrie sufletul său în mâinile Domnului. Din aceeaşi poruncă, lui Nestor i s-a tăiat capul. Multă vreme, din mormântul sf. Dimitrie a izvorât mir făcător de minuni. De asemeni şi moaştele lui s-au dovedit a fi făcătoare de minuni. “Jertfă pe tine te-ai adus Cuvântului – spune sedealna – Celui ce s-a jertfit, prea tare pătimind. Cu suliţa în coastă fiind împuns, tămăduieşti patimile celor ce vin la tine cu credinţă, purtătorule de chinuri, Dimitrie! Ca un strugure copt, cules ai fost din dumnezeiasca viţă şi stors în teascurile muceniciei, ca nişte must curgând, te-ai făcut dumnezeiesc izvor de mir, Focul dumnezeieştii dragoste în inimă primind, ai stins focul nedumnezeieştii nebunii idoleşti, Dimitrie!”
Marele păstor al Tesalonicului, salvatorul cel prea ales întru primejdii, apărătorul cel prea tare al Bisericii, cel ce mărit a fost în oaste, sfântul Dimitrie, împuns a fost în coastă, urmându-i cu smerenie lui Hristos, împăratul tuturor. Purtătorul de chinuri, Dimitrie, cu patima urmând patimii lui Hristos, de la El a luat lucrarea minunilor. “Ca un adevărat rob al lui Dumnezeu Cuvântul – se spune la litie – pe cruce nu te-ai suit, dar curatul tău trup înmiit rănit l-ai arătat de împungerile suliţelor… pentru aceasta minunat este numele tău în tot pământul”.
Având în sânul său, ca pe o vistierie, pe sf. Dimitrie, întru tot măritul pătimitor şi mărturisitor al adevărului, Tesalonicul este chemat să se veselească cu credinţă luminată îmbrăcându-se.
Într-adevăr, Tesalonicul saltă la pomenirea sf. Dimitrie şi cheamă cetăţile de primprejur, ca împreună să săvârşească prăznuirea celui de lumină purtător, a ostaşului lui Hristos.
Cumplita persecuţie – a zecea – începută în anul 303 sub Diocleţian, a fost ultima mare persecuţie împotriva creştinismului, din imperiul roman. Sf. Dimitrie, proconsulul din Tesalonic, face parte dintre celebrii, mari mucenici şi martiri creştini din această persecuţiune. Contemporanii spun că sute de mii de creştini au devenit atunci victime ale persecuţiei şi cu toate acestea, creştinismul n-a slăbit, dimpotrivă, a dovedit într-un mod strălucit, că este o forţă vie. Răspândirea şi consolidarea Bisericii, în ciuda acestor piedici care păreau a fi de netrecut, este dovada eclatantă despre divinitatea religiei creştine. Răspândirea creştinismului s-a putut realiza numai cu ajutorul supranatural al lui Dumnezeu, ceea ce constituie o mărturie unică şi fără egal în istorie.2
Ca dovadă evidentă pentru venerarea sfântului Dumitru (Dimitrie), de către poporul nostru dreptcredincios sunt locaşurile de închinare cu hramul acestui sfânt. Unele dintre ele au fost ctitorite de unii dintre cei mai vrednici domnitori ai noştri, apărători nu numai ai gliei străbune, ci şi ai creştinătăţii. Acestea adăpostesc strălucite opere religioase, care sunt totodată şi valoroase realizări cultural-artistice.
La mănăstirea Jitianu, din jud. Dolj, potrivit tradiţiei, prima biserică, având hramul sf. Dumitru, a fost ctitorită de domnitorul Mircea cel Bătrân, în amintirea eroilor căzuţi la Rovine, în luptele cu turcii. Această mănăstire are o importantă colecţie de artă bisericească, iar la intrare protejează plantaţia lui Cuza, declarată monument istoric.3
La Pângăraţi, jud. Neamţ, pustnicul care în 1432 a ctitorit o sihăstrie, în 1461, cu încuviinţarea dată de Ştefan Vodă cel Mare, a ridicat prima biserică din lemn, cu hramul “Sf. Dimitrie”, întemeind schitul care în 1476 a fost incendiat de turci.4 Mănăstirea de astăzi este ctitoria lui Alexandru Vodă Lăpuşneanul, din anul 1560. Cronicarul Grigore Ureche, în Letopiseţul Ţării Moldovei, spune că mănăstirea Pângăraţi a fost ridicată de Alexandru Vodă mai mult de frică decât de voie bună, pentru că de multe ori i s-a arătat în vis sf. mucenic Dimitrie, îngrozindu-l ca să-i facă biserică pe acel loc. Astfel, s-au apucat şi cu osârdie o au făcut, după sfinţirea mănăstirii Slatina din luna octombrie 1557.5
Acelaşi cronicar, G. Ureche, ne spune că în 19 octombrie 1497, s-a întors craiul Ioan Albert cu Leşii de la Suceava, dar nu pe calea pe care venise, ci pe altă cale, spre Codrul Cozminului. În 26 octombrie au ajuns în pădure. Ştefan Vodă a luat în ajutor pe Dumnezeu şi cu rugile Precistei şi ale sfântului mare mucenic Dimitrie, i-a lovit pe Leşi din toate părţile şi au coborât copacii asupra lor şi multă oaste leşească a pierit. După izbânda la acest război, s-a întors Ştefan Vodă la scaunul său de la Suceava şi a zidit biserica pe numele sfântului mucenic Dimitrie, în târgul Suceava. Unii spun că în acest război i s-ar fi arătat lui Ştefan sfântul mucenic Dimitrie, călare şi înarmat ca un viteaz; i-ar fi fost în ajutor, dând vâlvă oştirii ceea ce este de crezut, de vreme ce a zidit biserica ce trăişte şi până astăzi. (Cronica s-a scris înainte de 1646).6
La Căldăruşani, jud. Ilfov, mănăstirea este ctitorită de evlaviosul domn Matei Basarab, în anul 1638. Biserica mare a mănăstirii are hramul sfântului Dumitru şi este o combinaţie de stiluri arhitectonice, după modelul celei domneşti de la Curtea de Argeş şi a celei de la mănăstirea Dealu. Aici a existat o şcoală de pictori bisericeşti, frecventată şi de Nicolae Grigorescu. Valoroasa colecţie muzeală a mănăstirii are şi şase icoane pictate de N. Grigorescu. În mănăstire este respectat întru totul tipicul de la Sf. Munte.7
Între temele icoanelor pe sticlă din Transilvania, sunt şi acelea care îi reprezintă pe sfinţii care îi protejează plugarului munca şi roadele ei, respectiv din cele patru anotimpuri. Sfântului Dumitru îi revine anotimpul de toamnă, reprezentarea lui fiind asociată cu frecventele elemente de legendă.8 Considerat a fi patron al caselor, al gospodăriilor şi al recoltelor, una dintre legende l-a personificat pe sf. Dumitru într-un bătrân păstor, vajnic şi înţelept care-şi paşte turma pe tărâmuri necălcate de picior de om.
Icoana pe sticlă din Arpaşul de Sus, lucrată de Savu Moga, datând din 1884 şi păstrată în colecţia C. Brăiloiu, din Bucureşti, îl reprezintă pe sf. Dimitrie în chip de ostaş, viteaz, călare, înarmat şi acţionând cu abilitate asupra vrăjmaşului, călcător de lege, pe care îl răpune. Împreună cu el sunt reprezentaţi sfinţii: Gheorghe, Teodor Tiron, Pantelimon şi Trifon, contemporani cu el, care au răbdat chinuri muceniceşti şi au suferit moarte de martiri, în timpul lui Diocleţian.9
Sărbătorit în pragul negurilor de toamnă, creştinătatea dreptcredincioasă vede în sf. Dumitru pe păzitorul cetăţii faţă de năvălirile cele potrivnice, pe folositorul credincioşilor întru multe şi adesea cumplite primejdii şi pe apărătorul pe care l-a aflat întru pericole lumea, căruia îi cere să mijlocească la Hristos Dumnezeu pentru izbăvirea de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi.

1. Antim Ivireanul, Opere, ediţie critică, de Stempel G., Bucureşti, 1972, p. 156.
2. Popovici E., Istoria bisericească universală, vol. I, trad. de A. Mironescu, ed. a II-a, Bucureşti, 1925, p. 243-245.
3. Vlasie Mihai, Drumuri spre mănăstiri, Bacău, 1997, p. 177.
4. Ibidem, p. 87.
5. Cartea cronicilor, texte alese de Sorohan E., Iaşi, 1986, p. 203-204.
6. Ibidem, p. 176-179.
7. Vlasie M., op. cit., p. 11-12.
8. Irimie C. şi Focşa M., Icoane pe sticlă, bucureşti, 1969, p. 17 şi 20.
9.Ibidem, p. 35 şi planşa 145.